Liturghie arhierească la hramul Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din Fălticeni
„Bărbăția cea adevărată are o singură temere, una singură, și aceea este temerea de Dumnezeu. Nu temeri, nu frici din acestea mici, pământești și lașe.”
În ziua prăznuirii Sfântului Apostol Andrei, 30 noiembrie 2021, așezământul care poartă numele celui întâi chemat de Mântuitorul Hristos, Ocrotitorul României, din Municipiul Fălticeni și-a sărbătorit apărătorul prin slujire arhierească. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica din incinta centrului social-filantropic al parohiei, binecuvântându-i și pe vârstnicii care locuiesc aici, dar și pe credincioșii veniți în număr mare să-l cinstească cu evlavie și bucurie pe Sfântul Apostol Andrei. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și protosinghelul Alexandru Moroșanu, director al Departamentului Farmaceutic din cadrul Centrului Eparhial Suceava.
După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a prezentat cele mai importante aspecte din viața sfântului prăznuit în această zi, făcând referire la chemarea Sfântului Andrei la apostolat, la virtuțile prin care s-a remarcat acesta, precum și la lucrarea prin care a ajuns Ocrotitor al României.
Plecând de la însemnătatea în limba greacă a numelui Sfântului Apostol Andrei – bărbăție, ierarhul a prezentat cum s-a manifestat această însușire în viața apostolului întâi chemat. „Sfântul Apostol Andrei a fost cel care ne-a binecuvântat și pe noi, semănând în pământul Dobrogei, și de acolo răspândindu-se în întreaga țară a noastră, sămânța cea bună a Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos. Și-a onorat, așadar, Sfântul Apostol Andrei numele și prin multe altele, prin pătimirea lui, prin sfârșitul lui mucenicesc. Numai un om care dă dovadă de bărbăție poate să îndure chinurile acelea.”
Preasfinția Sa a amintit și explicat versetele în care această virtute a bărbăției este prezentată în Psalmii regelui David, subliniind totodată faptul că țara noastră a avut de-a lungul timpului oameni care s-au arătat curajoși în lupta pentru păstrarea credinței ortodoxe și pentru valorile neamului românesc, uneori și cu prețul vieții: voievozi, ostași, deținuți ai temnițelor comuniste și nu numai. „Omul care are bărbăție nu se încurcă cu lucrurile mici. Omul cu adevărat bărbat știe să-și aleagă oamenii în jurul cărora stă. (…) Omul cu bărbăție știe care e calea lui, crede în Dumnezeu, are opțiunea aceasta și o urmează. (…) Cel care se clatină repede, cel care renunță repede la principiile sale, cel care negociază credințele sale, acela nu-i bărbat, acela nu dă dovadă de bărbăție, acela este laș. Bărbatul adevărat nu este schimbabil, nu este mutabil, nu este bătut de vânt; este cel care știe ce știe, crede și-și urmează crezul până la capăt. Dacă nu dădeau dovadă de bărbăție ostașii din Primul Război Mondial și din al Doilea Război Mondial, când veneau armate mult mai puternice decât ale noastre, dădeau bir cu fugiții. Puțini dezertori au avut armatele române. Cu piepturile goale mergeau la luptă înfruntând primejdia, pentru că aveau un crez, pentru că iubeau țara, pentru că Îl iubeau pe Dumnezeu și pentru că nu își trădau menirea.”
În încheiere, ierarhul a evidențiat faptul că fiecare creștin trebuie să dea dovadă de îndrăzneala cea bună în fața lui Dumnezeu și i-a îndemnat pe credincioși să îl onoreze pe Sfântul Apostol Andrei prin statornicie în credință și prin păstrarea și respectarea principiilor și valorilor ortodoxe. „Bărbăția cea adevărată are o singură temere, una singură, și aceea este temerea de Dumnezeu. Nu temeri, nu frici din acestea mici, pământești și lașe. Omul cu bărbăția adevărată, fie că este bărbat, fie că este femeie, nu se teme decât de Dumnezeu. Temerea lui este doar de Dumnezeu, pe care Îl recunoaște ca stăpân al său. Nu se teme nici de demoni, nu se teme nici de păcat, nu se teme de necazuri, nu se teme de boli, nu se teme de ce poate să se întâmple. (…) Să ne întărim în convingerea aceasta că noi trebuie să ne zidim casa pe stâncă, așa face un bărbat adevărat. Și dacă vrem să-l onorăm pe Sfântul Apostol Andrei, atunci să dăm dovadă de bărbăție. Și da, să nu ne clătinăm nici în credința noastră, nici în convingerea noastră, să nu fim dați deoparte, să nu fim clătinați de ceea ce încearcă lumea, demonul, trupul nostru, prietenii care nu cred în Dumnezeu să ne abată de la calea cea dreaptă.”
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Macarie Ieromonahul” din Suceava.
La momentul rânduit, tânărul Andrei Buzilă a fost hirotonit în treapta de diacon.
La final, părintele paroh Gheorghe Lungu i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, pentru binecuvântare, Preasfinției Sale pentru vizita arhierească, soborului slujitor și tuturor credincioșilor prezenți, precum și tuturor celor care s-au implicat de-a lungul timpului în activitățile de binefacere desfășurate în această comunitate.
Piatra de temelie a bisericii Parohiei „Sfântul Apostol Andrei” din incinta așezământului social-filantropic a fost sfințită în anul 1998, iar 4 ani mai târziu, în 2002, a fost binecuvântată pictura locașului de cult. Prin osteneala credincioșilor și a părintelui paroh Gheorghe Lungu, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen, începând cu vara anului 2007, centrul destinat persoanelor vârstnice și-a deschis porțile. În prezent, 24 de bătrâni beneficiază de servicii sociale și îngrijiri medicale, nefiind neglijată nici partea duhovnicească, cei singuri primind alinare prin participarea la sfintele slujbe oficiate zilnic și prin permanenta comunicare cu slujitorii Bisericii.
Activitatea așezământului închinat Sfântului Apostol Andrei a fost extinsă, în această perioadă continuându-se lucrările în cadrul Centrului Social „Sfânta Xenia”. Acesta va avea în componență spații destinate găzduirii persoanelor fără adăpost, camere pentru pelerini, cabinete medicale, precum și alte spații necesare activităților social-filantropice dedicate persoanelor singure și tinerilor.