Liturghie arhierească la Parohia Cilibiu

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie arhierească la Parohia Cilibiu

La biserica parohială din Cilibiu, Protopopiatul Iaşi 2, în prima duminică a Triodului, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. La slujba arhierească a participat întreaga comunitate, iar mulţi dintre credincioşi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

După tradiţionala primire a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei cu flori, pâine şi sare, a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească în locaşul de cult, devenit neîncăpător pentru mulţimea credincioşilor prezenţi. Din soborul slujitor a făcut parte şi pr. Vilie Doroşincă, protoiereu al Protopopiatului Iaşi 2, iar răspunsurile la strană au fost date de un grup de teologi.

În cuvântul de învăţătură rostit după Evanghelie, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei le-a recomandat două lucruri celor prezenţi - să meargă la biserică şi să pună accent în rugăciunile lor pe pocăinţă: „Primul lucru pe care trebuie să-l avem în viaţa noastră este să mergem la biserică duminica şi în timpul săptămânii, când este sărbătoare. Mai mult decât atât, ori de câte ori avem prilejul, mergând în Iaşi sau în altă parte şi văzând un locaş de cult deschis, să intrăm şi să participăm la sfintele slujbe sau măcar să zăbovim câteva clipe pentru a rosti o rugăciune. Cel de-al doilea lucru necesar este cum trebuie să ne rugăm. Rugăciunea noastră - şi aceasta este taina vieţii creştine, trebuie să cuprindă întotdeauna gândul la păcatele pe care le-am făcut noi şi gândul la iertarea pe care s-o dăm păcatelor pe care le-au făcut ceilalţi împotriva noastră“.

În încheierea vizitei pastorale, părintele paroh Ionel-Daniel Mireanu a fost hirotesit iconom, acesta mulţumindu-i Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru bucuria prilejuită de popasul arhieresc.

Citește despre: