Liturghie arhierească în Parohia Gârbova-Ocniţa

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Liturghie arhierească în Parohia Gârbova-Ocniţa

Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a oficiat duminică, 20 noiembrie 2022, Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Gârbova, raionul Ocniţa.

Potrivit Biroului de presă al Episcopiei de Bălţi, PS Antonie s-a referit la textul Evangheliei din Duminica a XXIV-a după Cincizecime (Învierea fiicei lui Iair):

Și femeii care s-a vindecat după ce s-a atins de haina Lui și lui Iair, mai-marele sinagogii, Iisus le vorbește despre credință. Credința înlătură timiditatea și teama. Credința lui Iair i-a adus vindecare fiicei sale. Ea deschide inima omului și o umple de prezența lui Dumnezeu, de aceea aduce vindecare celor apropiați, cum vedem în cazul lui Iair. Să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne întărească credința, care ne apropie de El și aduce vindecare celor dragi care sunt în suferințe.

Ierarhul a sfinţit după Sfânta Liturghie casa mortuară din cimitirul satului. De asemenea, a înmânat diplome de vrednicie celor care au sprijinit reparația casei, şi a apreciat activitatea pastorală jertfelnică desfăşurată de către preotul paroh Alexandru Bologa.

Conform datelor istorice, satul Gârbova a luat fiinţă în anul 1700. Biserica veche de lemn din sat a fost construită în anul 1775. În prezent, locaşul este amplasat pe teritoriul muzeului satului din Chişinău. În anul 1908 a fost construită biserica actuală din lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, iar începând cu anul 2000, slujitor în Gârbova este părintele Alexandru Bologa. În acelaşi an, comunitatea din Gârbova trece la Mitropolia Basarabiei.

Citește despre: