Liturghie arhierească în Parohia Lucăceni - Făleşti

Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului)

Liturghie arhierească în Parohia Lucăceni - Făleşti

În Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din localitatea Lucăceni, comuna Horeşti - Făleşti a fost oficiată joi, 7 iulie 2022, Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, alături de un sobor de preoţi.

Slujba a fost prilejuită de Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, serbată după calendarul neîndreptat (stil vechi). Comunitatea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Lucăceni este o filie a Parohiei Horeşti-Făleşti, deservită de către părintele Mihail Nedelcu. PS Antonie s-a referit la chipul Sfântului Ioan Botezătorul, ca model de mărturisire a adevărului de credință și de fidelitate față de misiunea care i-a fost rânduită, după cum menţionează Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi. Părintele Mihail Nedelcu a mulţumit pentru prima vizită arhierească în mijlocul comunității. La Sfânta Liturghie a fost prezentă și primăriţa comunei Horăşti, Elena Revenco.

Scurt istoric

Lucăceni este un sat din componența comunei Horești, raionul Fălești, Republica Moldova. Satul Lucăceni este menționat într-un act de la 3 iunie 1429, apoi la 24 aprilie 1520. Potrivit recensământului din 1817 în sat au fost înregistrați 35 capi de familie în care locuiau 100 bărbați și 85 femei. Proprietarul moșiei satului Lucăceni era domnul Radu Manolache din Iași. El stăpânea aici întinse pământuri arabile și fânețe, însă toloaca era mică; avea iaz, moară și puțină pădure de protecție. Conform datelor „formularelor” pe anii 1812-1813, care se păstrează în Arhiva Consistoriului Eparhiei din Chișinău, la Lucăceni (Iugani), în 1812 a fost menționată o biserică de lemn. Biserica e zidită în anul 1802, prin stăruința și cheltuiala boierului Ioan Bănariu. După cum reiese din buletinele bisericești, în satul Lucăceni, pe vremuri a existat parohie, care a luat ființă în 1802, odată cu zidirea bisericii și se desființează în anul 1875, când este alipită la Parohia Valea-Rusului. În prezent, în Lucăceni locuiesc în jur de 80 de familii. Biserica de lemn, din cauza alunecărilor de teren, s-a distrus. Creștinii din Lucăceni se roagă într-un paraclis amenajat într-o casă din cimitirul satului.

Citește despre: