Liturghie arhierească și sfințire de clopotniţă la Mănăstirea Sihăstria Voronei
În ziua de cinstire a Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei, sfânt canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2005, azi, 9 septembrie, Mănăstirea Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani şi-a sărbătorit hramul. Slujba Sfintei Liturghii, precedată de slujba de sfințire a clopotniţei, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.
Mănăstirea Sihăstria Voronei şi-a cinstit azi ocrotitorul, pe Sfântul Cuvios Onufrie, de la a cărui canonizare s-au împlinit 10 ani. Cu acest prilej, a fost oficiată Sfântă Liturghie arhierească şi s-au sfinţit clopotniţa. Au slujit Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.
După citirea evangheliei din cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Episcop Emilian Lovișteanul a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a vorbit despre virtuţile Sfântului Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei și despre chemarea la sfinţenie pe care Biserica o adresează tuturor: „Sfântul Cuvios Onufrie a rămas în conștiința noastră ca un om plin de evlavie, ca un căutător de liniște și mai ales ca un căutător de sfințenie, cu dorința de a cultiva darurile lui Dumnezeu. În viața Sfântului Onufrie, ca și în viața Bisericii, observăm că Ortodoxia pe care o mărturisim ni-L prezintă pe Mântuitorul Hristos nu singur, ci înconjurat de către îngerii și sfinții Săi. Dumnezeu dorește comuniunea cu oamenii și îi cheamă pe aceștia la comuniune; prin aceasta înțelegem sensul și rolul Bisericii, care ne cheamă să devenim sfinți. Această sfințenie a lui Dumnezeu a căutat-o Sfântul Onufrie și ne îndeamnă și pe noi să o căutăm. Viața noastră trebuie să fie o căutare a Duhului Sfânt”.
„Aceia care încearcă să se lepede de avere prin sărăcie de bună voie, de plăcere prin feciorie, și de putere prin ascultare, sunt în general foarte greu de înțeles”
Spre finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a vorbit celor prezenţi despre frumuseţea vieţii de călugăr „Adesea se întreabă lumea de ce unii dintre tinerele și tinerii noștri iau calea sfintelor mănăstiri și se dau răspunsuri care se vor pertinente, parțial adevărate sau unule denigratoare întru totul. Nu se cunoaște încă faptul că monahii sunt oamenii care vor să se dedice în exclusivitate lui Dumnezeu, care vor să împlinească exigențele Sfintei Evanghelii până la ultimile lor consecințe. «Fericită este viața pustnicilor care se întraripează cu dumnezeiecul dor», spune o cântare a Bisericii, iar Evanghelia ne spune cuvintele « Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi» și «Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima». Dumnezeiescul dor l-a avut și Sfântul Onufrie ; acest gând l-a avut și Patriarhul Teoctist, când la 14 ani ani a ales calea monahală, intrând ca frate în obștea Schitului Sihăstria Voronei. Cei din lume și poate mulți dintre creștini nu înțeleg acest lucru; nu înțeleg pentru că dorința de putere, de avere și de plăcere domină lumea. Aceia care încearcă să se lepede de avere prin sărăcie de bună voie, de plăcere prin feciorie, și de putere prin ascultare, sunt în general foarte greu de înțeles, pentru că omul obișnuit încearcă să-și găsească bucuria în plăcere, în avere și în putere. Însă călugării și călugărițele, precum Sfântul Onufrie, au putința să descopere o bucurie în viața pustnicească, o desfătare și o împlinire sufletească care sunt mult mai mari decât bogățiile, puterea și plăcerea mai-marilor acestei lumi”.
Toţi cei ce au sprijinit în ultimii ani lucrările realizate la Mănăstirea Sihăstria Voronei au primit distincţii de vrednicie din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Părintele Ghedeon Huţănaşu, stareţul mănăstirii, a primit distincția «Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei pentru clerici» din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan. La rândul său, părintele stareț le-a dăruit celor doi ierarhi, ca amintire, câte o copie pictată a icoanei realizată de pictorul Vladimir Machedon la Mănăstirea Sihăstria Voronei. Potrivit stareţului, Machedon a început pictura când avea 100 de ani. Din cauza sărăciei şi a izolării mănăstirii de lume, lucrarea a durat 15 ani, din 1861 până în 1876, în care pictorul a făcut mai multe drumuri pe jos, chiar şi iarna, la Muntele Athos, pentru a obţine materiale, fonduri şi culori.