Liturghie arhierească în ultima zi a ediției a VI-a IBMF
În duminica a XVIII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Alături de ierarh, preoți și credincioși ieșeni, au fost prezenți la slujbă și o parte din participanții Festivalului Internațional de Muzică Bizantină, ce se desfășoară în aceste zile la Iași. Astfel, răspunsurile la strană au fost oferite de corul „Byzantion” dirijat de Adrian Sîrbu, de Corul „Filomelos”, împreună cu Marilyn Accaoui Leignel din Liban, Dimitrios Galanis și prof. dr. Georgios Konstantinou din Grecia.
Credincioșii ieșeni, dar și pelerinii care au venit să se închine la moaștele Sfintei Parascheva, s-au rugat în această dimineață la Sfânta Liturghie săvârșită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au fost prezenți participanți și invitați ai celei de-a șasea ediții a IBMF. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul „Byzantion” dirijat de Adrian Sîrbu, de Corul „Filomelos”, împreună cu Marilyn Accaoui Leignel din Liban, Dimitrios Galanis și prof. dr. Georgios Konstantinou din Grecia.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Ioan Sauca, care a adus în atenția credincioșilor prezenți aspecte legate de textul evanghelic citit astăzi:
Mulți dintre noi, când suntem în angoasă și depresie, spunem „Doamne, dar unde ești, de ce m-ai părăsit?, de ce nu îmi răspunzi?”. Atunci vine Scriptura și Sfinții Părinți și spun „Sunt aici, doar deschide-te și primește-Mă, sunt aici, sunt aici pentru tine, lasă-te în mâinile Mele, că de acolo vine vindecarea”. Venind la experiența noastră, a Bisericii, nu este nou ce avem noi astăzi, ci e vechi, e foarte vechi. Aduceți-vă aminte cei care veniți în Postul Paștelui la biserică. Facem metanii cu rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Care este primul păcat pe care îl identifică el? „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei nu mi-L da mie...”. În grecește, acest cuvânt se zice prin „akedia”. Nu este o lene că nu vrei să faci ceva, ci este acea stare de spirit când nu mai poți face ceva, este o toropeală din cauza acestei oboseli care te-a cuprins, care astăzi psihologii mergând și analizând aceste texte spun că s-ar traduce prin depresie. Atunci vine Biserica și spune: „rostește încontinuu numele lui Iisus”, „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, de aceea avem metanii la mână, ca într-una în gura noastră să fie numele lui Iisus, pentru că prin puterea Lui depășim orice stare a trupului și intrăm acolo unde este chipul lui Dumnezeu.”
În cadrul Sfintei Liturghii, a avut loc hirotonia întru diacon a teologului Lucian Afrăsiloaia, care după o perioadă de pregătire, va fi rânduit preot pe seama Parohiei „Sfinții Ioachim și Ana” Dornești din județul Neamț. La final, părintele diacon Stelian Gheorghiasa, slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iași, a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan hirotesia întru arhidiacon.
La sfârșitul slujbei, Părintele Mitropolit a adresat celor prezenți un scurt cuvânt de învățătură:
Cum amintea părintele profesor Ioan Sauca în cuvântul său „Ortodoxia se definește ca fiind biserica cea adevărată”, mărturisire arătată în slava cea dreaptă pe care o aducem lui Dumnezeu în inima noastră, în mintea noastră, dar și prin tot ceea ce împodobește biserica. Cântările în primul rând, pictura bisericii, arhitectura ei, toate podoabele ei îndemnându-ne a arăta în chip drept cinstirea noastră adusă Preasfintei Treimi, Maicii Domnului, Sfinților Îngeri și tuturor sfinților”.
Ultima zi a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași invită pe toți iubitorii de artă bizantină la concertul de închidere a celei de-a șasea ediții. Acesta are loc în această seară de la ora 20:00 în Catedrala Mitropolitană din Iași, având ca interpreți: Marilyn Accaoui Leignel (Liban), Dimitrios Galanis (Grecia), Constantin Lupu (Galați, România) și Grupul de isonari – membri ai Corului Academic „Byzantion” (Iași, România).
Vă invităm să accesați și:
(Video) IBMF 2023: Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană din Iași