Liturghie arhierească în ultima zi a ediției a VIII-a a IBMF

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie arhierească în ultima zi a ediției a VIII-a a IBMF

În Duminica a VI-a după Paști, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Alături de ierarh, preoți și credincioși ieșeni, au participat la slujbă și o parte dintre invitații și participanții Festivalului Internațional de Muzică Bizantină, desfășurat în aceste zile la Iași. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova și de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin” al Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca.

Credincioșii ieșeni, dar și pelerinii veniți să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, au înălțat rugăciuni în cadrul Sfintei Liturghii oficiate de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au fost prezenți, de asemenea, participanți și invitați ai celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină.

În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a vorbit despre Hristos ca Lumină a lumii:

Domnul Hristos se prezintă pe Sine ca fiind Lumina lumii. Și El este Lumina lumii pentru că El este Calea de urmat pentru tot creștinul. El este Lumina lumii pentru că El este Adevărul care cuprinde veșmântul cel lăuntric și cel exterior al autenticului creștin. Hristos este Lumina lumii pentru că El este Viața lumii — singura viață care are sens, are adâncime, are înălțime, are cuprindere.
Această Lumină a Învierii, Hristos Domnul, i-a întărit pe Sfinții Apostoli să propovăduiască cuvântul adevărului până la marginile lumii. Aceeași Lumină i-a povățuit pe pustnici, în singurătate, dăruindu-le puterea rugăciunii, a smereniei și a luminii celei necreate.

Aceeași Lumină i-a întărit pe mucenicii din toate vremurile ca să mărturisească, cu prețul vieții, dumnezeirea Domnului Hristos.
Aceeași Lumină — Hristos Domnul — este ceea ce primim noi la Sfântul Botez, prin Taina Mirungerii sau prin primirea Dumnezeiescului Trup și Sfântului Sânge în dumnezeiasca Împărtășanie.

Aceeași Lumină se cuvine a o primi din biserică, din dumnezeiescul Altar, pentru a fundamenta autentic tinerețea noastră, maturitatea noastră, vremea bătrâneții. Pentru că, fără această Lumină, ne aflăm în stare de oameni pierduți.

În cadrul slujbei, tânărul Gabriel Diaconu a fost hirotonit în treapta de diacon, urmând ca în perioada următoare să fie sfințit preot pe seama Parohiei „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – Socea, Protopopiatul Roznov.

La final, Părintele Mitropolit Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, referitor la eveniment:

În cea de-a doua parte a acestei săptămâni avem, cu mila Domnului, precum de opt ani încoace, o rânduială liturgică ceva mai specială.

Pe de o parte, în Sfânta Biserică, cum ați observat astăzi, au venit două coruri, de la Cluj și de la Craiova, pentru a împodobi această sfântă și dumnezeiască Liturghie. Iar pe de altă parte, câteva săli din oraș, din Botoșani și din Piatra Neamț, au fost gazdă în aceste zile pentru ceea ce numim de câțiva ani Festivalul de Muzică și Civilizație Bizantină — făcut posibil cu ajutorul Domnului de sus și cu găsirea, de către El, a unor oameni de jos, dintre noi, care să sprijine acest demers, pentru a fi un semn de recunoștință pentru tot ceea ce Imperiul Roman de Răsărit, romeii de altădată, cetatea Marelui Constantin au oferit de-a lungul vremii pentru cei din Moldova, pentru cei din țară, pentru cei din întreaga lume. 

Ca semn de apreciere pentru buna organizare a celei de-a VIII-a ediții a Festivalului de Muzică Bizantină de la Iași, Părintele Mitropolit a oferit mai multe distincții:

  • Crucea „Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv” – Arhim. Hrisostom Rădășanu, președinte al festivalului;

  • Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” – pr. lect. univ. dr. Ionuț-Gabriel Nastasă, director artistic, și pr. dr. Bogdan Țifrea, coordonator media;

  • Iar Andreea Ogăraru, director executiv, și Larisa Alui-Gheorghe, secretar, au primit Crucea „Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni.

Concertul de închidere al Festivalului de Muzică Bizantină

Ultima zi a Festivalului Internațional de Muzică Bizantină de la Iași îi invită pe toți iubitorii de artă sacră la concertul de închidere a celei de-a VIII-a ediții. Evenimentul va avea loc în această seară, de la ora 19:00, în Sala „Unirii” din Iași.

Recitalurile din cadrul concertului de închidere vor fi susținute de Grupul Psaltic „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, Grupul „Sfântul Ioan Damaschin” al Academiei de Arte și Studii Bizantine din Cluj-Napoca, Pr. Alexandru Grigoraș din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, precum și de Corala academică „Gavriil Musicescu” a Mitropoliei Basarabiei.

Citește despre: