Liturghie cu patru arhierei la Mănăstirea Zosin din Botoșani: „Casa omului este sufletul său”

Arhiepiscopia Iaşilor

Liturghie cu patru arhierei la Mănăstirea Zosin din Botoșani: „Casa omului este sufletul său”

Mănăstirea Zosin din orașul Botoșani s-a bucurat astăzi de slujirea a patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul de iarnă, ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieţii de obşte.

Astăzi, în Duminica a 32-a după Rusalii, Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Mănăstirea Zosin de un sobor format din patru ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Slujba arhierească a fost oficiată în paraclisul de iarnă al mănăstirii botoșănene, ce îl are ca ocrotitor pe Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieţii de obşte.

Cuvântul de învățătură a fost rostit după Sfânta Evanghelie (a lui Zaheu vameșul) de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei: „Casa omului este sufletul său. Omul a fost creat de Dumnezeu ca El să-și facă locaș în adâncul inimii lui. Îl putem numi pe Zaheu vameșul ca fiind omul primitor de Dumnezeu. Spun aceasta și pentru că în această a doua zi după sărbătoarea Întâmpinării Domnului îl cinstim pe Sfântul Simeon, bătrânul care L-a primit în brațe pe Domnul Hristos prunc, iar în calendarul și în slujbele Bisericii noastre, Sfântul Simeon este numit «primitorul de Dumnezeu». Îl avem așadar pe Zaheu primitorul de Dumnezeu și pe Simeon primitorul de Dumnezeu. Se mărturisește astfel că omul este chemat să fie primitor al lui Dumnezeu. Învățătura Bisericii noastre mărturisește că un om care nu l-a întâlnit pe Dumnezeu și nu l-a primit pe El în casa sufletului său în această lume, nu-L va întâlni nici în cealaltă”.

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Teodosie Pleşca, starețul Mănăstirii Zosin, a subliniat importanța zilei: „A fost astăzi o zi deosebit de frumoasă și de măreață pentru obștea mănăstirii noastre și pentru obștea lărgită a mănăstirii, care este alcătuită din dumneavoastră, credincioșii. A fost ziua Învierii - duminica, zi de praznic și de bucurie, iar această bucurie a fost sporită de prezența arhipăstorului nostru, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, care nu a venit singur să ne binecuvinteze și să ne întărească duhovnicește, ci a venit înconjurat de încă alți trei ierarhi, dintre care unii, după cum mi-au mărturisit, au pășit pentru prima dată pe aceste meleaguri binecuvântate, din care a răsărit mentorul duhovnicesc al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan - Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist - și sub a cărui îndrumare au fost hirotoniți și ceilalți preasfințiți părinți”.

Piatra de temelie a Bisericii Mănăstirii Zosin a fost pusă la data de 25 aprilie 2006, având binecuvântarea Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar lucrările de construire a bisericii au fost începute la data 17 aprilie 2007. Paralel, în anul 2009, s-au început şi lucrările de zidire a Casei monahale şi a Turnului Clopotniţei, care cuprinde camera clopotelor, paraclisul de iarnă, magazinul bisericesc şi muzeul, finalizate în anul 2011. În anul 2012, s-au început lucrările Agheazmatarului, iar 2013 realizarea zidului de incintă al mănăstirii. Aceste lucrări au fost finalizate în anul 2015. Biserica a fost pictată în perioada 2009-2015. Mănăstirea, una de călugări, se află la aproximativ 15 kilometri de municipiul Botoșani, fiind una dintre cele mai căutate mănăstiri din județ.

Citește despre: