Timpul Postului Mare încă reprezintă pentru mulţi creştini ortodocşi un timp de apropiere de Dumnezeu în care fiecare încearcă să re-stabilească legătura sa cu Dumnezeu. Însă modul în care o facem arată cât de mult ne-am îndepărtat de Viaţa Lui şi că nu mai înţelegem mare lucru nici măcar din vieţile noastre. Şi spun asta privind modul în care cei mai mulţi dintre noi ne raportăm la Euharistie.

Până şi aceasta a devenit o „afacere privată”, iar ceea ce este îngrijorător este faptul că până şi această afacere privată a fost despărţită total de Liturghie. Este specific Postului Mare, şi ce este şi mai trist, e faptul că este specific chiar nopţii de Înviere să se întâmple acest lucru. Astfel observăm cum până şi în Vinerea Mare, care este zi aliturgică, se împărtăşesc sute de credincioşi, care şi cum apucă, între două drumuri la piaţă, cu gândul la cozonacii din cuptor sau la curăţenia neterminată, iar în noaptea slăvitei Învieri, când suntem chemaţi cu toţii să ne înfruptăm din Viţelul care este mult, când suntem chemaţi să ne împărtăşim efectiv de Viaţa care ne-a răsărit nouă din mormânt, atunci, în multe biserici, îndemnul preotului „Cu frica lui Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste, apropiaţi-vă” sună în gol, şi nici măcar un singur creştin nu se apropie să primească Trupul şi Sângele Domnului Cel Înviat.

Iar dacă acest lucru este atât de vizibil în timpul Postului Mare asta nu înseamnă că el nu se întâmplă şi în restul anului. Este foarte trist faptul că, în afara posturilor, are loc mai degrabă Liturghia fără Euharistie, că de Euharistie fără Liturghie nici nu mai poate fi vorba (am „bifat” deja Euharistia din afara Liturghiei luată în Postul Paştelui şi aşteptăm, de acum, postul următor pentru a bifa şi acolo o astfel de împărtășire şi a ne păcăli că suntem foarte buni creştini). Iar duminica mergem la biserică, tot pentru a bifa „ceva”, de data aceasta prezenţa noastră.

A devenit atât de firesc acest lucru încât pe uşile multor biserici vezi, mai ales în Postul Mare, afişat un program de genul: „joi, de la 10 la 11 – Împărtăşanie”. S-ar putea obiecta că acest program este pentru cei bolnavi şi neputicioşi. Să fim oneşti, câţi bolnavi şi neputincioşi vin să se împărtăşească în acest interval? Dacă sunt, sunt foarte puţini. Dar cei mai mulţi dintre cei care se împărtăşesc a-liturgic sunt oameni în toată puterea.

Şi chiar şi cei bolnavi, care iau pastile şi care urmează diferite tratamente, n-ar trebui lăsaţi de izbelişte. Chiar şi ei (dacă încă mai au putere să vină la Liturghie) ar trebui feriţi de Euharistia fără Liturghie şi îndemnaţi să vină să-şi recapete puterile direct din Potir. Nu se va împiedica Hristos de înghiţitura de apă pe care au luat-o împreună cu pastila înainte de a veni la biserică.