Liturghie misionară în Parohia Coștiugeni
Punând în aplicare proverbul românesc „Cine se scoală de dimineață, departe ajunge”, un grup de tineri teologi, membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, au ajuns la concluzia că „Cine se scoală de dimineață, la Coștiugeni ajunge”.
Astfel, pe 20 martie, de Duminica Ortodoxiei, tinerii studenți s-au pornit din Iași în zorii zilei spre mica parohie din Coștiugeni cu hramul Sfânta Parascheva și Sfântul Ioan Evanghelistul a părintelui Teodor Cenușă, cu fețele morocănoase din pricina somnului ce le fusese scurtat, dar cu inimile calde și pline de voie bună. Drumul lung a străbătut întâi plaiurile pitorești ale Iașilor, pierzându-se apoi pe întinsul parcă nesfârșit al dealurilor Moldovei îmbrăcate cu vii și livezi abia înmugurite.
Ajunși în parohia părintelui Teodor, tinerii au fost întâmpinați de zâmbetele pline de nerăbdare și bucurie ale sătenilor în mica, dar frumoasa biserică din Coștiugeni. Aerul rece din biserică dat de pictura neterminată s-a încălzit când s-a umplut de enoriași, odată cu începerea slujbei. Copiii, după ce s-au închinat cuviincioși la icoane, s-au așezat în față, ascultând cu atenție glasurile necunoscute până atunci ale tinerilor din strană, iar la momentul Evangheliei toți s-au așezat în genunchi și au ascultat cu evlavie cuvintele Evanghelistului Ioan despre chemarea Sfinților Apostoli Filip și Natanael.
Nedumerirea celor prezenți cu privire la legătura dintre Duminica Ortodoxiei și pericopa evanghelică s-a risipit la momentul chinonicului, când domnul Cristian Hurjui, masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași, a explicat legătura dintre textul evanghelic și biruința asupra iconoclasmului. „Observăm că se repetă de mai multe ori verbul «a vedea», ceea ce ne trimite la cu gândul la o imagine exactă. Or ce este icoana, dacă nu o imagine, o fereastră -așa cum spun și Sfinții Părinți- spre Divinitate? Icoana este imaginea chipului omenesc transfigurat al lui Dumnezeu, care S-a făcut Om ca pe om să-l îndumnezeiască, iar noi astăzi sărbătorim biruința Ortodoxiei asupra celor care spuneau că icoana este chip cioplit”. Iată câteva dintre cuvintele pe care Cristian le-a rostit în cuvântul său de învățătură și care au umplut de bucurie inimile celor de față.
După terminarea Sfintei Liturghii, părintele Teodor Cenușă a mulțumit călduros atât oaspeților, cât și enoriașilor, după care tinerii studenți au împărțit câte un mic dar celor prezenți. Copiii au rămas însă în compania a doi dintre studenții veniți, Flavius Popa și Octavian Stan, care i-au înviorat cu tot felul de jocuri interactive, făcând să răsune satul de strigătele lor pline de veselie. La sfârșitul acestor activități, copiii au primit metanii și fructe din partea studenților, plecând cu chipurile zâmbitoare spre casele lor, în timp ce oaspeții au fost invitați de părintele Teodor și doamna preoteasă Iustina la o mică agapă în casa praznicală. Aici au fost întâmpinați, după datina străbună, cu colac rumen și bucate tradiționale și și-au împărtășit unii altor gânduri legate de misiunea și truda preotului, întrucât mulți dintre studenți vor deveni la rândul lor preoți.
Cuprins de moleșeala amiezii pe drumul de întoarcere, din nou urcând și coborând pe drumul ce străbate nesfârșitul întins al dealurilor Botoșanilor, nu pot să nu-mi amintesc de versurile poetului ce surprind misterul care învăluie satele, și zic și eu la fel ca acesta: „Eu cred că veșnicia s-a născut la sat”. (Pascariu Teodor)