Miezonoptica din Duminici – rugăciune adusă Sfintei Treimi

Taine, ierurgii, slujbele Bisericii

Miezonoptica din Duminici – rugăciune adusă Sfintei Treimi

    • călugăr citind la miezonoptică
      Miezonoptica din Duminici – rugăciune adusă Sfintei Treimi / Foto: Oana Nechifor

      Miezonoptica din Duminici – rugăciune adusă Sfintei Treimi / Foto: Oana Nechifor

„Întru tot puternică şi de viaţă făcătoare, şi începătoare de lumină Preasfântă Treime, Care, pentru bunătate, toată făptura lumii şi pe cea mai presus de lume dintru nefiinţă ai adus-o şi cu purtarea de grijă o şi stăpâneşti...”.

Miezonoptica ne aduce aminte de miezul acelei nopţi în care iudeii au prins pe Domnul nostru Iisus Hristos, mergând la Dânsul cu felinare aprinse, cu lumini şi cu arme. Diferită de cea de sâmbătă și cea de toate zilele, slujba Miezonopticii din Duminici are o rânduială specială.

Conform glasului de rând al săptămânii din Octoih, se cântă Canonul Sfintei Treimi, compus de Sfântul Teofan. Apoi sunt cântate o serie de imnuri speciale compuse de Sfântul Grigorie din Sinai, închinate Sfintei Treimi, Trisaghion, Rugăciunea Domnului și Ipacoi, cântate în glasul săptămânii. Este citită și Rugăciunea Sfântului Marcu Călugărul către Sfânta Treime.

Rugăciunea adusă Sfintei Treimi la slujba Miezonopticii din Duminici este una de cinstire și de slăvire întrucât doctrina trinitară reprezintă fundamentul învățăturii și credinței ortodoxe despre Dumnezeu.