Pe numele de botez Teodor, părintele Arsenie Capadocianul s-a născut în satul Kefalohori, din ținutul Farasa, la anul 1840.

Rămas orfan de ambii părinți, după terminarea studiilor a intrat în mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din orașul Flaviana, la 15 kilometri de Cezareea. La vârsta de 26 ani a fost călugărit și apoi hirotonit ierodiacon.

Ceea ce l-a determinat să intre în mânăstire este legat de o întâmplare care a avut loc în copilăria lui. Ducându-se cu fratele său, Vlasie, spre ogorul părinților, a căzut în apă și era să se înece. Fratele său a început să se roage la Sfântul Mucenic Gheorghe, a cărei biserică se afla în apropiere. Atunci l-a văzut pe Teodor lângă el, care i-a povestit că un călugăr l-a luat din apă, l-a pus pe calul său și l-a scos afară.

Sfântul Arsenie nu a fost doar un iubitor de Dumnezeu, ci și față de semenul său, indiferent dacă era creștin sau turc, bogat sau sărac. Oamenii au simțit lucrarea harică a părintelui, atunci când vindeca pe cei bolnavi, izgonea diavoli și îi elibera pe oameni de stăpânirea celui rău, când ajuta tinerele familii să dobândească prunci. Celor care erau bolnavi și nu puteau veni le binecuvânta hainele, le scria pe hârtie rugăciuni ca să le citească și apoi le trimitea prin rude sau cunoscuți. În cazurile grave, stătea lângă bolnav și se ruga și chiar făcea mătănii pentru acesta și se vindeca. În cazurile de copii îndrăciți sau paralitici, înțelegând că de vină erau părinții, după ce le vindeca copilul, le dădea canon de îndreptare părinților.

În urma tuturor binefacerilor pe care le făcea, Sfântul Arsenie nu primea niciodată bani și nici măcar nu-i lua în mână. El spunea: credința ortodoxă nu este de vânzare. Cuviosul Arsenie de asemenea nu primea nici daruri. Un turc i-a adus numeroase daruri drept mulțumire fiindcă soția lui a dobândit doi copii datorită rugăciunii părintelui. Părintele i-a spus pe un ton aspru: Eu nu adun daruri, n-ai săraci în satul tău? Dă-le lor. Cei care doreau să lase ceva se duceau în biserică unde era o firidă unde lăsau darurile lor acolo, de unde săracii veneau singur și își luat cât le trebuia. Nu luau mai mult de frică să nu-i pedepsească Dumnezeu.

Miercurea și vinerea, părintele se zăvora în casa lui simplă, dar curată. În fiecare zi făcea priveghere de la nouă seara, până la trei dimineața, iar în sărbători se prelungea până dimineața și se termina cu Sfânta Liturghie. Acestea le făcea și fie biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, fie a Maicii Domnului sau a Sfinților Mucenici Varasihie și Iona. Avea mare evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur și la Sfântul Mucenic Gheorghe.

Dumnezeu l-a înzestrat pe Sfântul Arsenie și cu darul înaintevederii. Astfel a proorocit cu mulți ani înainte de a pleca în Grecia că, vor merge acolo, că el va trăi 40 de zile și va muri, iar satul lor se va împrăștia. De asemenea a prevestit și anii grei al celui de-al doilea război mondial și ai războiului civil din Grecia.

La 14 august 1924 au plecat spre Grecia și au ajuns pe 14 septembrie în portul Pireu. A slujit aici o liturghie de Înălțarea Sfintei Cruci și apoi s-au dus în insula Corfu (Kerkira) unde a slujit două liturghii în biserica Sfântului Gheorghe și, după o scurtă suferință, și-a dat sufletul în mâinile Domnului la 10 noiembrie 1924, având în mâini moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur.

A fost nașul și părintele spiritual al cuviosului Paisie Aghioritul, cel care mai târziu cu mare râvnă a străbătut întreaga Grecie, unde se aflau farasioți, care au trăit alături de Sfântul Arsenie, și a strâns laolaltă toate mărturiile lor.

A fost canonizat în anul 1986 de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Prăznuirea sa se săvârșește la data de 10 noiembrie.