Sfântul Petru de Sevastia a fost cel mai mic dintre copiii Sfinților Vasile și Emilia. S-a născut în anul 340, în Cezareea Capadociei. Sfânta Macrina cea tânără, sora lui mai mare, s-a ocupat de formarea sa, insuflându-i dragostea pentru rugăciune, nevoință și milostenie. Renunțând la studierea științelor profane, Sfântul Petru s-a dedicat cercetării Sfintei Scripturi și creșterii în viața duhovnicească. La scurt timp după ce fratele său Vasile a fost hirotonit arhiepiscop al Cezareei, în anul 370, Petru a fost hirotonit de către acesta în slujirea de preot. Calitățile sale duhovnicești îl recomandau să-i fie încredințată o mai mare vrednicie în Biserică, dar Sfântul Petru se ferea pe cât putea, iubind mai mult liniștea singurătății și nevoințele prin post, priveghere și studierea scrierilor sfinte. După moartea tatălui său, Sfântul Petru și-a ajutat sora și mama în organizarea unei comunități monahale, unde acestea se dedicau misiunii și filantropiei Bisericii. El a făcut apoi din casa părintească un așezământ bisericesc pentru fecioare. Când provinciile Pont și Capadocia au fost afectate de o secetă mare, așezămintele monahale și de ajutorare administrate de Sfântul Petru și de familia sa au oferit grâne și alte provizii tuturor oamenilor flămânzi și nevoiași. În jurul anului 378, după multe insistențe ale Marelui Vasile, Sfântul Petru a primit slujirea cea mare a arhieriei, ca episcop de Sevastia, în provincia Armenia (azi Sivas, în Turcia). Cu multă râvnă și vrednicie, Sfântul Petru a restabilit credința ortodoxă din eparhie, după moartea episcopului arian Eustație, și a participat la cel de-al II-lea Sinod ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, la care s-a definitivat textul Crezului ortodox. Sfântul Grigorie de Nyssa spunea despre fratele său că „părea a nu fi mai prejos decât Vasile cel Mare în virtute”. Deși nu ni s-a păstrat nicio scriere a Sfântului Ierarh Petru, la îndemnul său, Sfântul Grigorie de Nyssa a scris marea sa lucrare, Împotriva lui Eunomie. Sfântul Petru a adormit în pace la anul 391.