Fraţilor, luaţi aminte cum sunt lucrurile şi vă păziţi să nu vă trândăviţi, că o mică lene la început, în cele din urmă, ne duce la mare primejdie. Am mers la un frate să-l văd şi l-am găsit bolnav. Întrebându-l ce are, mi-a spus că l-au prins frigurile şapte zile şi au trecut patruzeci de zile şi tot nu poate să-şi vină în fire. Vedeţi, fraţilor, la câtă ticăloşie ne aduce lenea şi nepaza? Din început nu bagă cineva de seamă un lucru mic şi i se întâmplă din aceasta o mică neputinţă, dar fiind din fire neputincios şi slab, multă vreme nu poate să se îndrepte.

Numai şapte zile l-au prins frigurile pe acel frate, şi iată, în atâtea zile nu poate să-şi vadă sănătatea. Aşa este şi boala sufletească. Păcătuieşte cineva un păcat mic şi multă vreme patimeşte ticăloşindu-se şi nu se poate izbăvi de dânsul altfel decât numai prin ajutorul doctorului, şi prin doctorii. Şi măcar că la boala trupească găsim multe pricini, sau că doctoriile fiind vechi nu folosesc, sau că doctorul este neînvăţat şi din neştiinţă dă altă doctorie în locul alteia, sau că bolnavul nu păzeşte ceea ce i-a poruncit doctorul. Dar la suflet nu este aşa. Că nu putem zice că doctorul este neînvăţat, nici că n-a dat doctoriile ce se cuvin. Căci Hristos este doctorul sufletelor noastre care ştie toate şi la fiecare patimă dă doctoria cea folositoare şi tămăduitoare. Astfel nu este nimic care să poată opri tămăduirea sufletului, decât numai nepaza noastră.

(Avva Dorotei, Învăţături folositoare de suflet, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 32)