Sunt foarte mulţi oameni care lucrează de dimineaţă şi până seara la lumina soarelui, fără ca să privească la soare, fără să simtă soarele, fără să cugete măcar o dată la soare!

Sunt foarte mulţi oameni care îşi petrec veacul lor în lumina, puterea şi cu ajutorul lui Dumnezeu, fără ca să privească la Dumnezeu, fără să cugete măcar o dată la Dumnezeu!

Şi soarele tace, fără nici o mânie, şi continuă să lumineze neîncetat. Şi Dumnezeu tace, fără de mânie, şi continuă să ajute pe om neîncetat. Însă când se face întuneric, când cade bruma, cand începe gerul, atunci oamenii îşi aduc aminte de soare, îşi întorc privirea spre soare, laudă soarele, suspină după soare.

Tot aşa, când încep suferinţele, mizeriile, oamenii îşi aduc aminte de Dumnezeu, laudă pe Dumnezeu, suspină după Dumnezeu.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Învățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, p. 52)