În lume este multă frumusețe și bunătate, nu doar rău
Așa, încet încet, vom învăța un fel de a fi care ne va ajuta să descoperim că în lume nu e numai răul, ci și multă frumusețe și bunătate și astfel, vom deveni lucrători ai Binelui Care vine de Sus!
Reacționând cu rău la rău nu reușim decât să înmulțim răul pe pământ. Putem ieși din acest cerc vicios doar dacă cerem de la Dumnezeu puterea și știința Lui de a accepta durerea pe care ne-o produce răul, fără a răni și noi, dar și fără a tolera răul. Adică, e nevoie să spunem că e rău, că ne doare, că noi gândim altfel, dar fără să jignim, fără să ne certăm, sau să ridicăm tonul. Doar să ne rugăm în gând și să binecuvântăm sufletul rănit de rău și să cerem de la Domnul milă pentru răul care ne rănește pe noi. Așa, încet încet, vom învăța un fel de a fi care ne va ajuta să descoperim că în lume nu e numai răul, ci și multă frumusețe și bunătate și astfel, vom deveni lucrători ai Binelui Care vine de Sus!
Răutatea noastră este strigătul de durere neputincioasă prin care am vrea ca lumea să fie mai bună! Dar ea devine mai bună, doar dacă fiecare dintre noi alegem Binele!
Avem nevoie de răbdare, inteligență, curățirea sufletului prin împlinirea poruncilor Domnului, disciplinarea trupului prin nevoință cât putem, de luminarea minții prin rugăciune, și de puterea pe care o primim prin Spovedanie și Împărtășanie!
(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 5)
De ce Dumnezeu nu împlinește anumite cereri?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro