O prietenie de-o viață

Creşterea copiilor

O prietenie de-o viață

    • O prietenie de-o viață
      Foto: Andreea Trandafir

      Foto: Andreea Trandafir

Atunci, cu lacrimi în ochi, fierarul l-a îmbrăţişat pe morar şi i-a mulţumit din toată inima. Au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii lor.

Într-un sat prin care trecea un pârâu, se aflau o moară de apă şi o fierărie. Ele erau aşezate una în vecinătatea alteia, însă pe maluri diferite.

Într-o vară, copilul cel mai mic al morarului se juca pe marginea apei şi, din neatenţie, era cât pe ce să se înece. Din fericire, fierarul satului l-a văzut pe copil când a alunecat în apă, l-a salvat de la moarte sigură şi l-a dus părinţilor săi. Părinţii copilului nu ştiau cum să îi mai mulţumească vecinului fierar.

În anul următor, printr-o întâmplare nefericită, casa fierarului a luat foc fără să prindă nimeni de veste, iar bietul om abia a scăpat din flăcări, cu soţia și doi copii. Dar în spaima şi tulburarea lor, copila cea mai mică a rămas în casă, în mijlocul flăcărilor. Nimeni nu avea curaj să-şi pună viaţa în pericol pentru ea. Morarul, auzind ţipetele copilei, a alergat de îndată, s-a aruncat în flăcări şi înfruntând orice pericol, o scăpă şi o dădu fierarului zicându-i:

- Sunt tare bucuros că pot să-ţi arăt recunoştin­ţa ce ţi-o datoram: dumneata mi-ai scos copilul din apă când era să se înece, acum iată că şi eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, ţi-am scos copila din flăcări.

Atunci, cu lacrimi în ochi, fierarul l-a îmbrăţişat pe morar şi i-a mulţumit din toată inima. Au rămas prieteni până la sfârşitul vieţii lor.

De îl ajuţi la nevoie pe semenul tău,

Şi el te va ajuta când îţi va fi mai greu.

(În căutarea bucuriei, Editura Sophia, București, 2009, p. 122)