Prin „lume” se înţeleg oamenii necredincioşi, e lumea celor ce din toată voia s-au unit cu sfaturile dracilor, e lumea pentru care nu s-a rugat Mântuitorul (Ioan 17,  9). E gura satului, gura vecinului şi de multe ori gura şi faptele celor din casă cu tine (Matei 10, 36). Oamenii aceştia ai lumii au o ciudată „ruşine de a fi buni”. Bunătatea ta îi arde, şi se trudesc să te scoată de vină cu tot felul de ponoase.

Aceştia, sau lumea, îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le-o iei un pas înainte şi să te faci mai bun.

Lumea e veacul viclean (Galateni 1, 4); placul oamenilor (Efeseni 6, 6) şi slava deşartă (I Ioan 2, 16). Gura lumii grăieşte ale stăpânitorului ei (I Ioan 5, 19), diavolul. De aceea avem poruncă: Nu iubiţi lumea, nici cele din lume: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, care nu sunt de la Tatăl (I Ioan 2, 15-16).

Cine vrea să biruie prima piedică în calea mântuirii — „lumea” — are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugăciunea.

Cu răbdare suntem datori, pentru că mai înainte de a veni la ostenelile mântuirii sau la calea lui Dumnezeu făceam şi noi ale „lumii”, înmulţind păcatele, şi ne-am băgat datori iar acum trebuie să plătim cu durere cele ce le-am făcut atunci cu plăcere. Deci acum trebuie să plătim ale noastre cele de atunci, ca pentru răbdare să dobândim mântuirea de la Dumnezeu.

Pe urmă, cine vrea să biruie „lumea” e dator cu iertarea, oricâte necazuri ar pătimi de la oamenii lumii, ca unul ce ştie că fraţii săi stau legaţi într-o robie străină, în întunericul necunoştinţei de Dumnezeu şi de ei înşişi.

Iar în al treilea rând, cine biruie lumea, se roagă Tatălui în ascuns sau în gând pentru orice fiu al lui Dumnezeu oricât de rea purtare ar avea, şi oricâte rele ţi-ar face.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca — Despre durerile oamenilor, Vol. 1, Editura Credinţa Strămoşească, 2012, pp. 28-30)