Dacă un om, oricât ar fi el de învăţat, ar putea să pună o inimă de călugăr în locul inimii sale, ar simţi frumuseţea fără margini şi iubirea pe care o simt monahii, ar înţelege de ce aceştia lasă în urmă bogăţia lumească şi îşi dau viaţa pentru Hristos.

Cred că nici cunoaşterea duhovnicească nu este un privilegiu al călugărului. Şi printre oamenii obişnuiţi, din lume, există persoane care au ajuns la mari înălţimi duhovniceşti. Dar în aceste vremuri grele, omului nu-i este uşor – deci nici monahului – să se ţină departe de ispite şi să rămână hotărât în credinţele sale. Unii, totuşi, reuşesc… Şi este mai uşor să faci faţă ispitelor, în mănăstire fiind. Monahii trăiesc vedenii peste fire şi au experienţe mistice, chiar dacă acest lucru nu este trebuincios omului tare în credinţă, aşa cum se crede. Totuşi acestea apar, sunt prezente în viaţa de monah. Lumea noastră lăuntrică este o adevărată minune. Omul înţelept nu are nevoie de o mai mare minune decât aceea din el însuşi. El însuşi este o mare taină. Dar cei care vor cu orice preţ să atingă misticul trebuie să ştie acest lucru: dacă trăiesc o viaţă lumească, nu pot să aibă parte de lucruri de deasupra firii! Firea cu firea, cele de deasupra firii cu cele de deasupra firii, tind să se unească şi să se dezvăluie una alteia.

(Milivoie Iovanovici, Kalist monahul, ucenic al Sfântului Nicolae Velimirovici, Editura Predania, 2011, pp. 215-216)