Pentru orice erou, libertatea este luptă. Este un privilegiu al celor ce trăiesc în har și virtute. Numai cine trăiește în acestea este liber. Adolescența însăși este avânt spre libertate. Nu puține sunt însă problemele vieții intime cu care se confruntă elevul în această perioadă a existenței sale și care tind să-l asuprească. Se va lăsa pradă poftelor dezordonate ale trupului? Va ceda ispitelor care încearcă să-l doboare, rostogolindu-l în prăpastie? Va accepta stăpânirea pornirilor animalice? Se poate justifica cu prezumția că el face ce vrea? În nici un caz, nu acela este liber care face ce poftește, ci numai acela care știe să fie stăpân pe sine. Cine ar putea spune că trenul e liber dacă ar sări de pe șine? Așa și cu adolescentul: are liniile lui directoare, care prin luptă îl duc la biruință. Stăpânirea de sine este calea de aur a eroismului adolescentului. Mai ales că atingerea țintei vieții lui este asigurată, după cum spuneam, de Hristos Domnul Însuși.