Libertate înseamnă și diversitate și unicitate. În măsura în care suntem liberi, fiecare dintre noi manifestă chipul divin în maniera sa personală și absolut unică. Din această cauză, fiecare ființă umană are o valoare infinită în unicitatea sa. Fiecare este un scop și nu mijlocul unui scop exterior. Cultura contemporană ne determină să gândim în termeni stereotipi privind totul ca ceva ce ar putea fi măsurat și clasat statistic sau chiar „programat” informatic. Ca umaniști creștini vom avea numai de câștigat rezistând acestei tendințe. Este de datoria noastră să trecem fără încetare de la nivelul superficial la care ființele vor fi clasate în categorii, la nivelul persoanei autentice care nu este niciodată nici plictisitoare și nici previzibilă. Duhul Sfânt ne-a creat pe toți liberi și pe fiecare diferit; dar numai sfinții, ca „pnevmatofori” ne revelează adevăratele calități ale făpturii umane, dovedind cea mai mare diversitate. Nu sfințenia e monotonă, ci răul.

Făptura umană, creată după chipul dumnezeiesc, investită cu conștiință de sine și puterea discernământului moral, nu se mulțumește doar să locuiască în lume și s-o folosească, cum fac celelalte viețuitoare, ci este capabilă să-L laude pe Creatorul ei și să I-o reofere printr-un gest de mulțumire. Numai prin această ofrandă devine omul cu adevărat uman, adică o persoană cu totul diferită. Aceasta este cea de a doua dimensiune ce ne definește ca oameni.

(Episcopul Kallistos Ware, Împărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, pp. 37-38)