Omul primește toate darurile abia atunci când își exercită libertatea de alegere

Cuvinte duhovnicești

Omul primește toate darurile abia atunci când își exercită libertatea de alegere

Dumnezeu îi spune omului în fiecare zi: „Viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața, ca să trăiești tu și urmașii tăi” (Deuteronomul 30, 19). Numai exercitându-și liberul arbitru, devine omul cu adevărat uman. Ființa umană este așadar, mai întâi, o făptură liberă.

Dumnezeu Creatorul este liber. Făcută după chipul Său, făptura umană este și ea dăruită cu libertate. Fundamental, prin ce se deosebește omul de animale? Înainte de toate, prin conștiința de sine, vocea conștiinței, liberul arbitru, capacitatea de a lua decizii morale. Acolo unde celelalte făpturi, animalele, acționează din instinct, omul se află prin conștiința sa în fața lui Dumnezeu, deplin conștient de aici și acum, de momentul critic și de circumstanțe: el alege. Dumnezeu îi spune omului în fiecare zi: „Viață și moarte ți-am pus Eu astăzi înainte, și binecuvântare și blestem. Alege viața, ca să trăiești tu și urmașii tăi” (Deuteronomul 30, 19). Numai exercitându-și liberul arbitru devine omul cu adevărat uman.

Ființa umană este așadar, mai întâi, o făptură liberă. Dostoievski o amintește cu putere în Frații Karamazov, prin figura „marelui inchizitor” care recunoaște că darul adus de Hristos omenirii este libertatea: Fiul lui Dumnezeu a venit pentru a ne face liberi (Ioan 8, 36). Dar această libertate este, după părerea bătrânului cardinal, o povară prea grea pentru oameni, o sabie prea ascuțită ca să poată fi mânuită: seminția umană ar fi mai fericită dacă i s-ar lua acest dar. „V-am corectat opera”, Îi spune inchizitorul lui Iisus.

În anumite privințe are, fără îndoială, dreptate: libertatea se dovedește adesea un dar teribil. Dar, cu cât omul este mai puțin liber, cu atât este și mai puțin om.

(Episcopul Kallistos Ware, Împărăția lăuntrică, Editura Christiana, 1996, p. 36)