Când soţii aleg să îndepărteze adaptarea şi deci să urmărească subjugarea partenerului, începe o luptă pentru dominaţie, care foarte des devine incorectă si violentă. Lupta de dominaţie, care este total nefolositoare, este sănătoasă în situaţia în care lupta fiecărui soţ reuşeşte să îl unească cu celălalt fără însă a-şi pierde propria identitate şi este patologică atunci când lupta unui soţ reuşeşte o falsă unire, subjugându-l, absorbindu-l pe celălalt.

Cel care este subjugat este transformat în mod real într-un obiect şi, prin urmare, scopul acestei uniri zădărniceşte scopul căsătoriei, deoarece pentru unirea conjugală sunt necesare două persoane. Poporul ne prezintă această luptă de supremaţie în unele obiceiuri ale nunţii. Poporul se referă la această luptă a supremaţiei şi la subjugarea soţului, de obicei, de către soţie, cu următoarele fraze: „Fierbe-l la foc mic, ca să ţină mult”; „L-a băgat în fiertura ei sau „îl are la mâna ei ; „A intrat ca două picioare într-un papuc”; „îl duce de nas”; „L-a făcut femeie”; „îl trage de la sud şi îl aruncă la nord.” Atunci când mirele îşi ia mireasa de la casa ei pentru a merge spre biserică şi îi dă un ban de aur, făcând în prealabil de trei ori cruce pe spatele ei, mireasa, luându-l, îi sărută mâna şi brusc ridică capul, ca nu cumva să apuce el, după sărutare, să îi atingă gura, deoarece ar fi un semn că acela se va impune toată viaţa. În sfârşit, un alt obicei care se referă la această luptă a supremaţiei este obiceiul unor perechi de a se strădui cine să calce piciorul celuilalt atunci când în timpul slujbei cununiei se face auzită fraza din Apostol: Şi femeia să se teamă de bărbat.

Acest fenomen are desigur o valoare de diagnostic importantă pentru viitorul legăturii conjugale şi arată că lupta de dominaţie a pornit deja şi că în cel mai bun caz se va ajunge la deplina subjugare a unuia de către celălalt. Metodele folosite în orice luptă de supremaţie conţin ameninţări, abordări tacite, împotriviri patetice, subestimarea încercărilor celuilalt, neputinţe trupeşti şi emoţionale, care fac imposibil răspunsul la ceea ce celălalt cere. Lupta de supremaţie ia o formă de exprimare deosebit de periculoasă atunci când unul dintre soţi încearcă să controleze comportamentul celuilalt cu justificarea continuă: „Nu pot face altfel”.

Deseori soţii pot fierbe înăuntrul lor şi, deoarece nu discută deschis despre sentimentele lor, se închid în sine. Nu dau faţă cu tensiunea, nu intră în conflict legat de cine face regulile de urmat şi ce fel de legătură pot crea, îşi creionează deseori doar în minte ce ar spune partenerilor: „Cine crezi că sunt?” sau „Dacă crezi că va trece această nedreptate faci o mare greşeală.”

De multe ori, în lupta pentru supremaţie se foloseşte gelozia ca un mijloc de control al comportamentului celuilalt. Deseori femeile folosesc iritarea şi dispoziţia proastă, certându-l pe soţ pentru comportamentul lui, şi belşugul de afectivitate atunci când reuşesc ceea ce vor. Această metodă de impunere poate  definitorie, dar în final va conduce la un drum fără ieşire, căci va  crea duşmănie.

(Părintele Filoteu Faros – Părintele Stavros Kofinas, Căsnicia – dificultăți și soluții, Editura Sophia, p. 109-111)