Rugăciunea Bisericii se supune ritmului slujbelor bisericeşti: în fiecare zi, în fiecare săptămână şi în fiecare an. În funcţie de ritm se stabileşte şi activitatea ştiinţifică şi pedagogică. Ritmicitatea şi periodicitatea, alături de evoluţie, constituie legea generală a universului, care se arată în structura atomilor şi a galaxiilor, în evoluţia scoarţei pământului şi a vieţii diferitelor organisme. Ritmurile, combinate între ele, formează muzica universului, „a sferelor cereşti” despre care vorbea Pitagora.

Caracterul ritmic al vieţii reprezintă o condiţie necesară pentru dezvoltarea normală, fizică şi duhovnicească, a familiei şi a membrilor ei. În el trebuie să se manifeste în unanimitate toate cerinţele şi însuşirile fizice, sufleteşti şi duhovniceşti ale omului. La fel şi în familie să nu se uite că omul este format din trei părţi.

Ritmurile vieţii de familie includ rugăciunea şi hrana, grijile zilnice şi sărbătorile, respectarea obligaţiilor de muncă şi de instruire şi administrarea casei. Ritmurile ajută la crearea confortului din casă şi permit ca timpul să fie folosit cât mai util. Ele permit disciplinarea trupului, a sufletului şi a duhului omului.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, p. 163)