În Biserică totul se sfinţeşte de către Sfântul Duh prin rugăciune. Prin Tainele Botezului şi Mirungerii, omul intră în dialog cu Dumnezeu, devine membru al Bisericii; în momentul pogorârii Duhului Sfânt are loc transformarea Sfintelor Daruri; prin puterea Lui se acordă harul şi darul preoţiei; cu harul Sfântului Duh se sfinţesc bisericile, înălţate de zidari iscusiţi şi înfrumuseţate de iconari pentru ca să se poată săvârşi slujbele divine; de asemenea, se Sfinţesc şi casele înainte ca acestea să fie locuite.

Ştiind toate acestea ne întrebăm: oare vom lăsa căsătoria şi începutul vieţii de familie fără binecuvântarea Bisericii, în afara harului Sfântului Duh? Nu putem crea biserica din casă fără ajutorul şi puterea Lui.

Căsătoria este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii. Pentru un creştin, legătura cu o femeie în afara căsătoriei bisericeşti poate fi comparată cu săvârşirea Liturghiei de o persoană care nu a primit darul preoţiei: prima este socotită desfrânare, iar a doua – profanare a unui lucru sfânt.

Când în timpul cununiei se rostesc cuvintele: „Se cunună cu slavă şi cinste”, de fapt se slăveşte viaţa neprihănită a tinerilor până la căsătorie, iar Biserica se roagă pentru o căsnicie slăvită şi cinstită, pentru încununarea drumului vieţii pe care ei îl vor urma. (…)

Prima condiţie pentru întemeierea familiei ca parte a Bisericii Ortodoxe este unitatea în învăţătură şi în concepţiile despre lume. Se prea poate ca în prezent această problemă să aibă o mai mică importanţă, dar în anii ’20-’30, ea era potrivită cu multă seriozitate, din simplul fapt că în acele timpuri lumea era mai interiorizată.

(Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere din limba rusă de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 21-23)