Astăzi, din păcate, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfinţenie, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toată săptămâna, iar duminica era nelucrare. Acum nu lucrează nici sâmbăta. Dar trăiesc duhovniceşte mai mult, sau păcătuiesc mai mult? Dacă şi-ar valorifica timpul lor la cele duhovniceşti, oamenii ar fi altfel, ar fi mai adunaţi. Noi, oameni nenorociţi ce suntem, pe toate le facem în paguba celor duhovniceşti, adică îl nedreptăţim pe Hristos. Mirenii, orice lucru îl au de făcut, duminica se hotărăsc să-l facă. Caută vreo duminică pentru lucrul acesta, vreo sărbătoare pentru celălalt, şi astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea după aceea de la Sfinţi? Duminica este zi de corvoadă? Chiar şi o mică slujire de ar vrea să ne facă cineva, să o facă, dar nu duminica.

Noi nu lăsăm pe Dumnezeu să ne călăuzească. Şi tot ceea ce nu se face cu credinţă în Dumnezeu, nu are legătură cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea şi lucrul acela pe care îl facem nu are binecuvântare şi astfel nu are rezultate bune. După aceea spunem: „Diavolul este de vină”. Nu este de vină diavolul, ci noi nu lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute. Când lucrăm în zile de sărbătoare, dăm drepturi diavolului şi de la început intră în lucrările noastre. „Mai bun este puţinul celui drept decât bogăţia multă a păcătoşilor” (Ps. 36, 16), spune psalmul. Aceasta are binecuvântare, toate celelalte sunt talaş. Aşadar, trebuie să avem credinţă, mărime de suflet şi evlavie şi cu încredere să le lăsăm pe toate la Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune să lucrăm în sărbători, iar în celelalte zile vom căsca gura.

Şi să vedeţi cum Dumnezeu niciodată nu-l părăseşte pe om. În duminici şi sărbători nu am lucrat şi de aceea Dumnezeu niciodată nu m-a lăsat, ci şi toate treburile mi le binecuvânta. Îmi aduc aminte că odată au venit nişte maşini de treierat în sat şi l-au înştiinţat pe tatăl meu că vor începe în ziua de Duminică, întâi cu ogoarele noastre, după care vor pleca mai departe. Atunci tatăl meu îmi spune: „Ce să facem? Au venit maşinile”. „Eu nu lucrez duminica, i-am spus. Să începem de luni”. „Dacă vom pierde această ocazie, ne vom chinui mult cu caii”, îmi spune tatăl meu. „Nu-i nimic, îi spun. Lasă să treier până la Crăciun”. Şi apoi am mers la biserică fără să dau importanţă faptului. De îndată ce maşinile au pornit spre locul de treierat s-au stricat în drum şi au înştiinţat din nou pe tata: „Să ne iertaţi, dar s-au stricat maşinile. Vom merge la Ioanina să le reparăm şi luni vom începe întâi de la Dumneavoastră!”. Astfel n-au treierat duminică, ci luni. Multe de acestea au văzut ochii mei.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 351-353)