După popasul din Duminica Ortodoxiei, săptămâna a doua urmează cu rânduiala obișnuită. Totuși sfintele slujbe, cântările și citirile de la utrenie și vecernie, îmbărbătându-ne în ostenelile duhovnicești, în fiecare săptămână stăruie asupra unei teme deosebite. În săptămâna aceasta ni se pun înainte pilde din Vechiul Testament.

Adam, nepostind, a luat moartea pentru neascultare; ci noi, să postim ca să câștigăm Raiul; Postul aduce mari daruri celor ce-l lucrează. Astfel, prin post Moise s-a făcut văzător de Dumnezeu și a primit Legea, iar Ilie s-a arătat mergător pe cer în căruța de foc. Să ne facem și noi ca Ilie, căruță din cele patru bunătăți: rugăciunea, milostenia, smerenia și postul. Cei trei tineri întăriți cu postul s-au arătat mai tari decât focul; și noi, prin post vom scăpa de focul gheenei.

Postul este nedesăvârșit fără smerenie și milostenie. Deci să-l împodobim cu iertarea celor ce ne-au greșit și cu milostenia și cu îndurarea spre cei săraci, făcută în ascuns, ca să nu știe stânga lucrul dreptei. Că nimic nu mântuiește pe suflet ca dăruirea la cei lipsiți, iar milostenia unită cu postul izbăvește de moarte. Deci să mâncăm darurile Duhului ca pe niște bucate și ca o băutură să bem izvoarele lacrimilor și să aducem laudă lui Dumnezeu veselindu-ne în așteptarea bucuriei celei mari de la capătul postului. „Doamne, învrednicește să mergem lesne spre cele viitoare și să ajungem încununați și la stăpânească ziua învierii tale”.

Duminica de încununare a săptămânii este închinată marelui Arhiepiscop al Tesalonicului, Sfântul Grigorie Palama, apărătorul și teologul luminii celei dumnezeiești, pe care văzând-o ucenicii pe Tabor, la Schimbarea Domnului la Față, n-ar fi mai vrut să se lipsească de ea și au zis: „Doamne, bine este nouă aici!”.

Dumnezeu este lumină; „Eu sunt Lumina lumii”, zice Domnul (Ioan 8, 12), iar Biserica mărturisește: lumină este Tatăl, lumină Fiul, lumină și Duhul Sfânt (Slujba Cincizecimii). Tatăl S-a arătat în rugul aprins de pe Horeb și în norul luminos, Fiul mai strălucit ca soarele pe Tabor, iar Duhul în chip de limbi de foc la Cincizecime. Lumină este slava Dumnezeirii, slava zilei celei neînsemnate, în care se vor desfăta veșnic în cer sfinții, care „vor străluci ca soarele”, căci lumina este slava vieții veșnice.

De această lumină însă, se pot împărtăși oamenii, pe cât este cu putință, încă fiind în trup. Au văzut-o cu ochii trupești ucenicii pe Tabor și mulți Cuvioși ai Patericului au fost văzuți înconjurați de lumină sau aprinși ca focul. Cuviosul Pavel din Latro a fost văzut tot foc și mantia sa ca o flacără mare, iar degetele mâinilor înălțate în rugăciune, ca niște făclii aprinse; Sfântul Grigorie Decapolitul adesea era văzut de ucenicul său luminos ca soarele, iar din gură ieșea foc când vorbea. Mai aproape de vremea noastră, Sfântul Serafim de Sarov s-a arătat prietenului său, credinciosului Motovilov, luminos ca soarele, iar Cuviosul Marchian, închisul de la Pecerska, în vremea nopții strălucea ca o lumină dumnezeiască, încât niciodată nu aprin­dea lumânare în chilie, căci putea citi la acea lumină. Și viețile sfinților sunt pline de acest fel de pilde.

Dar pentru a se învrednici de această strălucire, omul trebuie să se pregătească cu multă osteneală, precum lămurește Sfântul Grigorie Decapolitul pe ucenicul său. „Si tu, fiule, zice el, dacă te vei nevoi să te curățești pe tine de patimile trupului și ale sufletului și dacă vei tăia cu sabia Duhului spinii patimilor și dacă te vei ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu, ca El însuși să le dezrădăcineze cu focul cel dumnezeiesc și să înmulțească în sufletul tău rodirea faptelor buhe, atunci și tu te vei face lăcaș curat al lui Dumnezeu și cuvintele tale vor străluci” (Viața sa).

Lucrul este firesc în stadiul cel duhovnicesc. Așa cum toate lucrurile, prin foc se prefac în lumină: și apa, și lemnul și fierul etc. și cu cât focul este mai tare și lumina este mai puternică, tot așa și omul, prin focul credinței, al nevoințelor duhovnicești, prin rugăciune, curățire de patimi și lucrarea virtuților, se face tot mai străveziu și lasă să se vadă în afară lumina harului care sălășluiește într-însul de la Botez. Lumânarea pe care o pune credinciosul în sfeșnic, untdelemnul pe care îl pune în candelă, arată și acest lucru: că omul poate și trebuie să se prefacă în lumină, așa cum se preface ceara din lumânare și untdelemnul din candelă. „Eu sunt Lumina lumii”, zice Domnul apoi le spune și ucenicilor: „Voi sunteți lumina lumii”, arătându-ne că numai aprinzându-ne din Lumina – Hristos, ne prefacem în lumină.

Calea luminii este deschisă tuturor credincioșilor, dar precum ne-au arătat și pildele de mai sus, de ea s-au învrednicit mai ales cuvioșii cei mari și pustnicii cei retrași de lume, trăind în sfânta isihie, prin despătimire totală, prin îndeletnicirea cu vederile cele dumnezeiești și prin neîncetata lucrare a sfintei trezvii și rugăciunea minții în inimă, pecetluită cu preadulcele nume al Domnului Hristos: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”. Săvârșită cu ascuțită trezvie, cu adunarea minții în inimă, cu credință neîndoielnică, cu dragoste aprinsă către Domnul și cu sfântă evlavie, această rugăciune curăță pe om de toată materia cea vrescuroasă a patimilor, îl face străbătut de Duh și luminos, și-l învrednicește să vadă Lumina Dumnezeirii încă în trup fiind, ca o arvună a vieții celei fericite și veșnice.

Dacă harul de a străluci în această viață îl dăruiește Dumnezeu numai aleșilor Săi, apoi strălucirea veacului viitor, unde „drepții vor străluci ca soarele”este hărăzită tuturor celor mân­tuiți. Spre aceasta ne pregătesc și nevoințele Sfântului Post.

Cu adevărat, „minunată este această vreme a postului”, precum zice cântarea. În duminica trecută ne-am închinat chipurilor celor frumoase ale sfinților și ne-am aprins cu dorul de a-i urma și a ne asemăna lor; în aceasta ne-am ridicat și mai sus: ne-am urcat pe Taborul cel luminos și ne-am învățat lucrarea cea de taină a sfintei rugăciuni, ca întru lumina Domnului să vedem și noi lumină. Ca să ne aprindă și mai mult dorirea de a ne sui în muntele Domnului, Biserica s-a împodobit cu tot ce are mai de preț în aceste zile: cu sfintele icoane, cu rugăciunea cea de taină și s-a înveșmântat cu lumina cea neînserată.

„Doamne, bine este aici!”

„Veniți să ne suim în muntele Domnului și în casa Dumnezeului nostru și înălțându-ne cu duhul întru lumină, să vedem lumină...”

(Protosinghelul Petroniu Tănase, Ușile pocăinței. Meditații duhovnicești la vremea Triodului, Editura Doxologia, Iași, 2012)