Mai demult spuneam că se va pierde lumea... Astăzi spunem că ne vom pierde. Astăzi s-a pierdut ruşinea...

Noi singuri ne vom pierde. Peste puţin vom spune: «Bine că am apucat să trăim».

Oare, mai există astăzi oameni buni? Mai este cineva, care să se osândească pe sine, să cugete corect?

Odată mă gândeam la toţi cei care mă disprețuiau și spuneau cuvinte urâte în piaţă atunci când mă vedeau — «Voi, ăştia, care faceţi cruci mari...» şi altele — şi-mi spuneam: «Aceştia sunt orbi şi nu-şi dau seama că fac rău. Ei cred că aşa este».

Binele este urât de toţi. «Pe Mine M-au urât mai întâi». Răul însă se înmulţeşte. Te împinge să te cerţi. Pentru unii cearta este hrana lor zilnică. Cearta este răscularea celui rău. Dacă cel care te ocărăşte este un cunoscut de-al tău, spune aşa: «Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Năs­cătoarei de Dumnezeu, miluieşte-mă!» Făcând astfel te vei socoti mai prejos decât acela şi te vei ruga pentru el. Dacă însă este unul străin, să nu faci bazar cu el, căci te va nedreptăţi. Evită-l! Dacă aşa este firea lui, nu te certa cu el.

Când spui că eşti nedreptăţit de toţi, arunci toată dreptatea asupra ta, în timp ce dacă spui: «Această Lumină, Hristos, răsare peste toată lumea. Eu însă fac oare ceea ce Îi place Lui? Cum să mustru pe altul?» «Scoate mai întâi bârna din ochiul tău!» Cel mult să spui că «şi eu sunt la fel ca tine». «Ridică-ţi crucea ta şi urmează- Mi».

Pe unul care face fapte bune, ceilalţi îl consideră netrebnic, nefolositor pentru societate. Spun: «Lasă-l pe acesta, căci nu ne aduce nici un folos. Este un netrebnic» Noi însă să nu ne gândim la aceasta. Să-i avem pe Sfinţi ca apropiaţi ai noştri, să-i rugăm. Să-L avem înaintea noastră pe Hristos Cel Răstignit, pe Maica Domnului. Fericiţi cei ce plâng, căci aceştia vor vedea pe Hristos Cel fără de păcat. Cei ce împlinesc fericirile sunt greu de găsit.

(Anastasie Malamas, Ca aurul în topitoare, traducere de Ieroschim. Ștefan Nuțescu, ed. a 2-a, Editura Evanghelismos, București, 2012, pp. 59-61)