După Mântuitorul Hristos, nu există sfânt care să se bucure de o cinstire mai mare decât Maria, Maica Domnului. Probabil că nu există creştin autentic care, la vreme de nevoie, să nu-şi fi îndreptat măcar o dată rugăciunea şi gândul către „ceea ce este mai cinstită decât heruvimii”.

Din datele oferite de Evanghelii, nu poate fi alcătuită o biografie completă a Fecioarei Maria. În ordine cronologică, în Sfânta Scriptură, ultima dată se vorbeşte de Maria, mama lui Iisus, în capitolul I al Faptelor Apostolilor, în episodul care relatează alegerea apostolului Matia. Din acel moment… tăcere.

Unul dintre momentele asupra căruia Evangheliile păstrează tăcerea este şi acela al Adormirii Maicii Domnului, eveniment serbat atât de Biserica Ortodoxă cât şi de cea Romano-Catolică la 15 august. Totuşi, Tradiţia oferă o istorie a momentului trecerii la Domnul a „celei binecuvântate între femei”, inspirată probabil, cel puţin în parte, şi de evangheliile apocrife. Această istorie este cuprinsă în sinaxarul de la slujba utreniei din ziua praznicului.

„Maria”, un nume foarte popular

În ebraică, numele „Maria” înseamnă „Doamnă”, „Stăpână”, „cea Aleasă”, iar unii cercetători, considerând provenienţa sa ca fiind egipteană, traduc „Marye” prin „cea preaiubită”.

Prima persoană menţionată în Sfânta Scriptură ca purtând acest nume este Mariam, sora proorocului Moise. În secolul I d. Hr. numele „Maria” pare a fi destul de răspândit, în paginile Noului Testament fiind enumerate, pe lângă Maica Domnului, mai multe persoane care purtau acest nume: Maria sora Martei, Maria Magdalena, Maria mama lui Iacov, Maria mama lui Marcu, Maria căreia apostolul Pavel îi transmite salutări în epistola către Romani.

Datorită cinstei de care s-a bucurat mama lui Iisus în rândul popoarelor creştinate, Maria a devenit un nume foarte răspândit, fiind, poate, numele purtat de cele mai multe dintre femei.

În România zilelor noastre, potrivit Direcţiei Generale de Evidenţă Informatizată a Persoanei, circa 1. 200.000 de românce se numesc Maria, număr la care se adaugă şi 260.000 de femei purtând nume derivate din acesta, precum: Mariana, Marieta, Mariţa, Măriuca, Maricica, Mărioara sau Mioara.

Numele Fecioarei Maria este purtat şi de un număr de 310.000 de bărbaţi, în diferite forme, precum: Marin, Marian, Marinică sau Marinel.

În ajunul sărbătorii se povestesc minunile Preasfintei

Adormirea Maicii Domnului este considerată în calendarul anual un important moment de răscruce, fiind însoţită şi de anumite tradiţii populare. Sărbătoarea marchează sfârşitul postului de două săptămâni, deschizându-se sezonul nunţilor, al iarmaroacelor şi al târgurilor de toamnă. De Sântă Măria Mare se adună ultimele plante de leac şi se leagă ciocul păsărilor, pentru a nu prăda strugurii.

Ajunul sărbătorii, 14 august, zi numită „Ziua cercurilor Sfintei Marii”, oamenii se adună pe lângă case, pentru a povesti despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului.

În unele părţi ale Moldovei, sărbătoarea de la 15 august dedicată Maicii Domnului, este considerată „a morţilor”, fiind pomeniţi toţi strămoşii trecuţi la Domnul care purtaseră numele Sfintei Fecioare. Din acest motiv, în ziua praznicului, femeile duc la biserică cele mai frumoase flori din grădină, împreună cu o „colivă de struguri”, prune şi faguri de miere, pe care le împart Mariilor şi Marinilor plecaţi în lumea drepţilor.

Primii protestanţi o cinsteau pe Maica Domnului

Fecioara Maria s-a bucurat dintotdeauna de o cinstire deosebită din partea creştinilor. Cultul Maicii Domnului a cunoscut, totuşi, o anumită dezvoltare după Sinodul Ecumenic de la Efes (431), prilej cu care Fecioara Maria a fost numită „Născătoare de Dumnezeu”, adică cea prin intermediul căreia Fiul lui Dumnezeu a luat trup omenesc, confirmând, în acest fel, credinţa dintotdeauna a creştinilor. De altfel, termenul de „Născătoare de Dumnezeu” fusese folosit şi de alţi părinţi şi scriitori bisericeşti, cu mult înaintea sinodului din 431, fiind considerat a fi de tradiţie apostolică.

Prima atestare a termenului se află într-o scriere a lui Origen din 230. Pe lângă acesta şi Sfântul Atanasie cel Mare (în 330), Sfântul Grigorie Teologul (în 370), Sfântul Ioan Gură de Aur (în 400) au folosit sintagma „născătoare de Dumnezeu” cu referire la Maria, mama lui Iisus.

Un fapt aparte, referitor la cinstirea Maicii Domnului este acela că, pe lângă Bisericile Ortodoxă, Catolică şi riturile necalcedoniene, care au un cult deosebit pentru „cea plină de dar”, chiar şi iniţiatorii reformei protestante au subliniat cinstea pe care o merită Fecioara Maria, afirmând totodată, în spiritul autenticei tradiţii creştine pururea fecioria sa.

De exemplu, Martin Luther spunea că Fecioara Maria este „cea mai mare între femei”, şi „niciodată nu o vom putea mări destul”, că „venerarea Maicii Domnului este înscrisă adânc în sufletele creştine” şi orice creştin ar trebui să facă în aşa fel încât „Fecioara Maria să fie cunoscută şi cinstită de toată lumea”. Jean Calvin susţinea că: „Nu poate fi negat faptul că Dumnezeu, alegând-o pe Maria să fie maica Fiului său, a cinstit-o într-un mod cu totul deosebit”, iar Ulrich Zwingli era de părere că: „Cu cât creşte între oameni dragostea faţă de Hristos, cu atât creşte şi cinstirea adusă Mariei”. Observăm, aşadar, că învăţătura despre cinstirea Maicii Domnului nu a fost respinsă de primii protestanţi, dimpotrivă.

Maica Domnului în Islam

Deşi poate puţini din cititorii acestui articol s-ar fi aşteptat, Fecioara Maria se bucură de o cinstire aparte şi în religia islamică. Nici o altă femeie nu primeşte în Coran atenţia pe care o primeşte Maica Domnului, fiind considerată cea mai sfântă, pioasă şi virtuoasă femeie. Mai mult decât atât, capitolul 19 din Coran are ca titlu numele Fecioarei, povestind viaţa ei, în condiţiile în care din cele 114 capitole ale cărţii sfinte a Islamului doar 8 capitole mai sunt denumite cu numele unor persoane.

Musulmanii, urmând Coranului, consideră că Maria l-a născut pe Iisus doar prin voia lui Allah, fiind fecioară şi aşa rămânând până la sfârşitul vieţii. (N.P.)