Maica Siluana a fost iubită pentru dragostea pe care o arăta față de noi toți. După convertirea inimii sale la dragostea pentru Hristos, întreaga sa inteligență filozofică a fost pusă în slujba semenilor, prin organizarea de conferințe și de seminarii, prin scrierea de cărți. Toate hrănite din experiența personală a întâlnirii la maturitate cu Domnul Hristos, în cele mai surprinzătoare și uneori mai întunecate locuri ale existenței umane (precum subteranele Bucureștiului), a dobândirii meșteșugului bucuriei, experiență pe care o împărtășea cu neobosită dragoste și energie tuturor celor care voiau să o asculte sau să o citească.

În partea ieșeană a vieții, Maica Siluana a fost Stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din centrul orașului și coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (din Iași). Seminariile și sfaturile sale, conferințele și scrierile sale au ajutat să iasă din iadul deznădejdii persoane uitate de toți, confruntate cu drame și abuzuri de care cei mai mulți dintre noi nici nu vrem să auzim. Vocația Maicii Siluana a fost aceea de a-i scoate din iadul deznădejdii pe toți cei care rămăseseră prizonieri acolo, readucându-i la viață, la Viața în Hristos, și de a-i învăța pe toți cum să trăiască cu adevărat și pe deplin în Biserica Lui, bucuria întâlnirii vii cu El. Asemenea Părinților Bisericii și părintelui arhimandrit Placide Deseille, Maica Siluana nu a încetat să le amintească credincioșilor că scopul vieții creștine este unirea cu Dumnezeu: „Așadar, scopul nostru este unirea cu Dumnezeu și meditația este calea de unire a minții cu El pentru a deveni cine suntem chemați de El să devenim. Acesta este marele deziderat al ortodoxului. Și cine reușește să dorească, să-și dirijeze dorința inimii în acest sens, va fi condus de Duhul către Părinții care îl vor îndruma”. (Cum să ne aflăm odihna de la gânduri, Editura Doxologia, Iași, 2019, p. 61).

Toate cărțile sale sunt expresia acestei lucrări de vindecare a sufletelor chinuite și grav rănite în timpul vieții, de inițiere a celor receptivi în cunoașterea de sine pentru identificarea păcatelor și eliberarea de ele, în trăirea unei vieți creștine autentice întru bucuria de a-L avea pe Hristos, în înaintarea pe Calea ce duce către unirea cu El, către sfințenie și îndumnezeire. Despre aceste cărți ale Maicii Siluana am scris în prima parte a lucrării pe care i-am consacrat-o.

Roadele învățăturii sale au depășit granițele Iașilor și ale țării, regăsindu-se și în Apus, printre francofonii occidentali convertiți la Ortodoxie, sau cultivate de mulți români din diaspora care au avut șansa proniatoare de a o cunoaște. Partea a doua a cărții cuprinde textele unora dintre ei, clerici și mireni, în mare parte psihoterapeute și psihoterapeuți ortodocși, care au avut amabilitatea de a scrie despre consecințele ontologice, duhovnicești și profesionale, ale întâlnirii lor cu Maica Siluana, ale seminariilor organizate de dânsa la care au participat, și pe care le-am tradus cu bucurie din limba franceză.

Cărțile Maicii Siluana au fost publicate la mai multe edituri religioase din diferite colțuri ale țării, iar spre sfârșitul vieții sale pământești, aproape exclusiv la Editura Doxologia a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, în cadrul căreia își desfășura activitatea misionară. Tipologic, ele pot fi încadrate în categoria „cărților de folos duhovnicesc”, adică de care cititorul se folosește pentru a spori duhovnicește.

În Deschide cerul cu lucrul mărunt, cineva îi adresează Maicii Siluana următoarea întrebare: „Vă rog să ne spuneți titlurile cărților pe care le-ați scris”. Răspunsul Maicii este simplu și copleșitor, asemenea viețuirii sale: „N-am scris multe cărți. Am scris o carte cu voi, cu răspunsurile de pe site, Împreună dumiriri pe cale, în mai multe volume, și Meșteșugul bucuriei ” (Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 151).

Într-adevăr, așa numeroase cum sunt, dacă le punem una lângă alta, cărțile Maicii Siluana par a alcătui o singură lucrare, scrisă în mai multe volume, pentru (spre folosul și ajutorul) și despre cei răniți și vulnerabili sufletește, adică pentru noi toți cei pătimitori în fire, chemați la trăirea bucuriei întru Hristos din Ortodoxia în care am fost botezați. Sunt cărți care îmbină psihoterapia ortodoxă cu spiritualitatea și teologia, caracterizate printr-o dimensiune duhovnicească profundă, dublată de o dimensiune pedagogică clară și explicită. Prin conținutul lor, Maica Siluana își propune transmiterea, predarea mai departe a ceea ce a numit „meșteșugul bucuriei” învățat de la Domnul și trăit, experiat în fiecare clipă a vieții sale.

Toate cărțile Maicii Siluana exprimă bucuria molipsitoare a Autoarei și optimismul său duhovnicesc inconfundabil. „Dar cine vrea se mântuiește, scrie dânsa, pentru că Dumnezeu nu așteaptă decât puțină bunăvoință de la noi” (Abecedarul bucuriei, Un altfel de catehism cu Maica Siluana Vlad, Editura Agaton, Făgăraș, 2017, p. 241). Atât de simplu și de clar! Bunăvoința înseamnă decizia de a face primii pași în direcția Lui, chemându-L în viața noastră, și mai întâi de toate în inima noastră. O inimă care se cere a fi mai întâi pregătită cum se cuvine pentru a-L primi, prin curățirea de păcate și de gândurile păcătoase, cu conștiința că, așa cum spune Maica Siluana, „Bătălia și victoria se dau în inima mea, între putințele și neputințele mele. Dacă eu mă schimb, se schimbă lumea” (Abecedarul bucuriei, p. 374). Aceasta este miza esențială a creștinismului: schimbarea mea profundă și radicală, transformarea omului vechi din mine în omul nou, pătruns de energiile dumnezeiești, plin de iubire față de Dumnezeu și de aproapele, de toată făptura. Iar eu, creștinul, ca fiu al lui Dumnezeu și mădular al Bisericii al cărei Cap este Hristos, sunt unit cu celelalte mădulare și co-trupesc cu ele, prin împărtășirea cu Sfintele Taine. Acest adevăr teologic fundamental este explicat cititorilor de Maica Siluana, pe înțelesul lor, în toate cărțile sale.

Închei aceste rânduri de pioasă aducere-aminte cu un mesaj al Maicii adresat cititorilor săi, adică nouă tuturor, celor care am cunoscut-o, citit-o și iubit-o, la finalul uneia dintre cărțile sale: „Așa să ne ajute Dumnezeu, să devenim lumânări aprinse, ca să ne aprindem mereu mai mult unii pe alții când vânturile potrivnice ne fac să pâlpâim!” (Deschide cerul cu lucrul mărunt, p. 124).

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam și să ne cuprindă mereu în rugăciunile sale!