„Nimeni care pune mâna pe plug și se uită îndărăt nu este potrivit pentru Împărăția lui Dumnezeu”. Asta înseamnă că cine vrea să se mântuiască, dar se uită cu părere de rău la lucrurile pe care trebuie să le lepede în acest scop, acela nu se mântuiește, nu merge, nu se îndreaptă către Împărăția lui Dumnezeu.

Trebuie s-o rupem o dată pentru totdeauna cu tot ce poate împiedica lucrarea mântuirii. Cei ce vor să se mântuiască văd și singuri asta, dar amână mereu despărțirea de anumite deprinderi pătimașe. A rupe dintr-o dată cu toate aceste obișnuințe li se pare o jertfă prea mare. Vor să se lase de ele „puțin câte puțin”, ca să nici nu bată la ochi, și ies mai întotdeauna în pierdere. Se apucă de fapte mântuitoare, dar simțirile inimii rămân aceleași ca mai înainte.

La început, nepotrivirea aceasta e foarte izbitoare. Însă făgăduința „mâine mă voi schimba” astupă gura conștiinței. Astfel se scurge „mâine” după „mâine”, iar conștiința obosește să repete întruna același lucru și, în cele din urmă, tace. Începe să apară gândul: „Se poate și așa”. Acest gând devine din ce în ce mai puternic, iar apoi se încetățenește pentru totdeauna, și omul devine cucernic pe din afară, însă neîndreptat pe dinăuntru: un mormânt văruit în ochii Domnului. Ceea ce e mai dureros este că acești oameni se îndreaptă la fel de greu, dacă nu chiar mai greu, decât cei împietriți în păcate vădite... Iar ei cred că nu săvârșesc nimic rău.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, pp. 220-221)