Mănăstirea Agapia, frumusețea unei ctitorii înnoite

Patriarhia Română

Mănăstirea Agapia, frumusețea unei ctitorii înnoite

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu prilejul resfinţirii  bisericii  mari a Mănăstirii Agapia, 20 iulie 2012.

Înălțată în perioada de înflorire a spiritualității și culturii moldave de către hatmanul Gavriil Coci, fratele binecredinciosului voievod Vasile Lupu,  într-un cadru natural deosebit, Mănăstirea Agapia reprezintă o floare rară în grădina Maicii Domnului din binecuvântata Moldovă.

Chiar dintru început această chinovie s-a bucurat de atenția și dărnicia ierarhilor și domnitorilor Moldovei. Lăcașul de cult a fost sfințit la 12 septembrie 1646 de către marele Mitropolit Varlaam al Moldovei, canonizat de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2007, înconjurat atunci de un mare sobor de preoți, diaconi și monahi, în prezența domnitorului Vasile Lupu, anticipând astfel rolul important al mănăstirii în istoria Bisericii lui Hristos din Moldova.

Ulterior, Mănăstirea Agapia și vieţuitorii ei a trecut prin multe încercări, cotropiri, incendii, pustiiri, dar Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, ocrotitorii spirituali ai așezământului monahal, au păzit podoaba casei lui Dumnezeu, așa încât la începutul secolului al XIX-lea vrednicul de pomenire Mitropolit al Moldovei Veninam Costachi a ales chinovia ce purta numele marelui pustnic Agapie, pentru viețuitoarele Mănăstirii Socola - Iași, unde se înființase un Seminar teologic (1803). Odată cu venirea monahiilor la Agapia, viața mănăstirii a cunoscut o  intensă  activitate în plan duhovnicesc, dar și gospodăresc, care se poate observa uşor până în zilele noastre. Mitropolitul Veniamin a ctitorit în acest loc o Şcoală monahală pentru călugărițe, unde se învăța psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei şi ţesătoriei. Astfel, maicile de la Agapia au împletit rugăciunea cu munca, ascultarea şi spiritualitatea cu grija pentru cultură și pentru artele frumoase, dar și cu neîncetata grijă faţă de omul aflat în suferinţă (filantropia). Această întrepătrundere armonioasă dintre cult și cultură, rugăciune și muncă, a făcut ca Mănăstirea Agapia să devină una din cele mai mari și mai cunoscute mănăstiri de călugăriţe din România și chiar din lumea ortodoxă. De altfel tocmai echilibrul dintre spiritualitate și cultură a atras de-a lungul timpului numeroase personalități din diferite domenii care s-au bucurat de lumina harică a acestui loc, lăsând în scrierile lor impresii de neuitat. Amintim în acest context pe Ion Creangă care  numește Agapia „mănăstirea cea tăinuită de lume”, apoi poetul Dimitrie Bolintineanu care descrie Agapia în volumul de memorialistică Călătorii în Moldova, iar Calistrat Hogașa lăsat impresii inedite despre frumuseţea chinoviei în volumul Pe drumuri de munte. Însă, dintre scriitorii noștri, cel mai apropiat de Agapia rămâne Alexandru Vlahuță care a locuit aici mult timp și de a cărui ședere ne amintește casa muzeu, aflată în spațiul sfintei mănăstiri, redeschisă acum după ample lucrări de reparaţii şi reamenajare.

Așadar Mănăstirea Agapia a impresionat dintotdeauna prin istoria, frumusețea şi eleganța ei, dar și prin miile de flori îngrijite cu multă dăruire de călugărițe, care încântă în timpul verii pelerinii şi oaspeţii veniţi din lumea întreagă.

Biserica mare a mănăstirii a cunoscut mai multe transformări  în multiseculara ei existență, dar rămâne unică prin frumusețea arhitecturii ei și prin pictura interioară realizată între anii 1858-1861 de către renumitul pictor român Nicolae Grigorescu. Aflat la începutul carierei sale, pictorul a înfăptuit pe  zidurile bisericii mari de la Agapia o istorie a chemării la sfințenie, pace şi bucurie a poporului român, deoarece scenele pictate, sub influenţa picturii occidentale, au o frumusețe și o strălucire aparte, iar în execuția chipurilor de sfinți, artistul s-a inspirat din înfățișarea țăranilor locuitori ai satelor din vecinătatea mănăstirii, ori ale călugărițelor sau chiar ale unor vizitatori aflaţi în treacăt pe la Agapia.

După anul 1990, Mănăstirea Agapia a cunoscut o  revigorare a vieții duhovnicești. Atunci, prin strădania stareţei Eustochia Ciucanu s-a reînființat Seminarul teologic, fiind pus sub ocrotirea spirituală a Sfintei Cuvioase Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

Canonizarea oficială a celor doi cuvioși Părinţi, Partenie și Rafael de la Agapia în anul 2008, a constituit un alt moment de referință din viața spirituală a acestei mănăstiri, confirmând că harul dumnezeiesc a fost și rămâne prezent în viața monastică de la Agapia. Totodată, s-a intensificat grija pentru patrimoniul cultural religios al Agapiei, parte constitutivă a tezaurului cultural național, carte de identitate a demnității și a spiritului creator al poporului român.

După anul 1990, starețele mănăstirii, Stavroforele Eustochia Ciucanu, Macrina Toderuțși Olimpiada Chiriac, au purtat de grijă acestei mănăstiri şi au inițiat ample lucrări de restaurare a bisericii mari și a satului monahal. După o perioadă îndelungată, presărată cu multe încercări şi umilinţe, dar și prin eforturi multiple, mănăstirea Agapia îmbracă astăzi haină de sărbătoare prin resfințirea bisericii mari, a cărei restaurare rămâne un model de cooperare a specialiştilor români în domeniu. Sărbătoarea aceasta este semnul prezenței și lucrării Duhului Sfânt, Cel ce sfințește nu doar frumusețea exterioară a locașului de  cult, ci mai ales pe cea interioară, a credinței și evlaviei soborului mare al maicilor şi surorilor de la Agapia, care prin rugăciune, trudă și răbdare au făcut ca biserica mănăstirii să fie un monument istoric reînviat şi un model pentru generaţiile prezente şi viitoare, privind grija faţă de moştenirea culturală religioasă.

Cu prilejul resfinţirii bisericii mari a Mănăstirii Agapia adresăm cuvinte de apreciere şi felicitare Preacuvioasei Stavrofore Olimpiada Chiriac, stareţa mănăstirii, pentru bogata, frumoasa şi jertfelnica lucrare din cei aproape 20 de ani de veghe la cârma mănăstirii. De asemenea, felicităm întreg soborul mănăstirii Agapia, precum şi pe toţi binefăcătorii şi ajutătorii ei.

Ne rugăm Milostivului Dumnezeu, Cel în Treime închinat, să păzească și să ajute această mănăstire care ne cheamă să descoperim dincolo de frumusețea artei creștine, frumusețea interioară a sfințeniei și a iubirii veșnice a lui Dumnezeu pentru lume.

Tuturor celor prezenţi le dorim sănătate şi pace, bucurie şi ajutor de la Dumnezeu în toată lucrarea cea bună!

Cu binecuvântare patriarhală şi aleasă preţuire,

DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române