”Mănăstirea Dragomirna – armonie și tezaur"

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

”Mănăstirea Dragomirna – armonie și tezaur"

Ctitorii Mănăstirii Dragomirna a fost omagiaţi printr-un simpozion organizat cu binecuvântarea şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen. Evenimentul a reunit invitaţi de marcă şi a fost dedicat Anului omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anului comemorativ al Sfântului Ioan Gura de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii.

Obştea Mănăstirii Dragomirna din judeţul Suceava, păstorită de stavrofora Macrina Săuciniţanu, i-a readus în atenţia profesorilor de Teologie, cercetătorilor, istoricilor şi altor invitaţi pe ctitorii Mănăstirii Dragomirna, Mitropolitul cărturar Anastasie Crimca și domnul martir – Miron Barnovschi. Pentru monahiile ce duc mai departe trăirea duhovnicească, ctitorii Mănăstirii Dragomirna au un statut aparte în viața aşezării monahale. După cum ne-a relatat rasofora Maria Magdalena Gherghina, secretara Mănăstirii Dragomirna, Simpozionul naţional ”Mănăstirea Dragomirna – armonie și tezaur" s-a deschis prin Slujba Parastasului şi a Te Deumului. Cu acest prilej, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a adresat un cuvânt în deschiderea manifestării. "Înaltpreasfinţia Sa a amintit de prezenţa la Dragomirna a unui grup de intelectuali din America. Ierahul nostru a menţionat că acest grup, când a văzut Dragomirna, şi-a dat seama de tot ceea ce înseamnă valoarea de patrimoniu din Bucovina", a relatat rasofora Maria Magdalena Gherghina. Simpozionul propriu-zis a continuat cu următoarele comunicări: "Comunicarea cu Dumnezeu a doi dintre ctitorii Dragomirnei . Mitropolitul Anastasie Crimca şi domnitorul Miron Barnovschi" (rasofora Maria Magdalena Gherghina), "Teme rare în pictura murală a bisericii Mănăstirii Dragomirna" (prof. univ. dr. Teresa Sinigalia), "Aspecte canonice şi creativitate plastică în pictura bisericii de la Dragomirna" (stavrofora Macrina Săuciniţanu), "Ritm, armonie şi valorizare patrimonială în arta de la Dragomirna (lect. dr. Georgeta-Merişor Dominte), "Originalitatea miniaturilor din manuscrisele de la Dragomirna" (monahia Filofteia Balan), "Fondul de carte al Mănăstirii Dragomirna - scurtă prezentare cronologică" (rasofora Anastasia Ştefan), "Chipuri de stareţi ai Mănăstirii Dragomirna" (dr. Corina Cimpoieşu), "Catapeteasma Mănăstirii Dragomirna: descriere şi aspecte din etapa de restaurare" (rasofora Teodosia Moraru), "Tipuri de intervenţie în zona de protecţie a Mănăstirii Dragomirna (arhitect Constantin Gorcea), "Obştea paisiană de la Dragomirna, priveghere păstorească şi frumuseţe duhovnicească" (pr. lect. dr. Daniel Niţă Danielescu), "Un manuscris din Şcoala Sfântului Paisie Velicicovschi" (lect. dr. Marina Vraciu) şi "Tezaurul de la Dragomirna . Mineele de la Târnovo" (prof. univ. dr. Dan Zamfirescu). "Lucrările prezentate au abordat subiecte despre ctitorii şi vieţuitorii Mănăstirii Dragomirna, dar şi despre lucrurile pe care aceştia le-au păstrat şi conservat în acest străvechi locaş de cult", a remarcat rasofora Maria Magdalena Gherghina. Amintim că simpozionul  a fost prilejuit de Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și de Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gura de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii, în contextul împlinirii a 410 ani de la prima atestare documentară a bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna.

Citește despre: