Era toamna anului 1857, când scriitorul Dimitrie Bolintineanu pornea într-o călătorie prin Principatul Moldovei, itinerar descris în volumul său de memorialistică „Călătorii în Moldova” (1859).

Plecat din Iași pentru a vizita mănăstirile Moldovei, el ajunge abia pe seară la podul de pe râul Moldova, fiindcă vizitiul evreu rătăcise drumul. Poetul este nevoit să ceară găzduire boierului Ștefan Catargiu pe a cărui moșie se aflau.

A doua zi a ajuns la ctitoria ștefaniană, pe care o descrie astfel: „Mănăstirea Războieni este așezată pe o mică înălțime, în comparație cu albia micului râu ce cură despre sud, la poalele unui șir de dealuri”. Poetul vizitează biserica și este primit de stareța Iustina Pătrașcu și de maica Agafia, către care avea scrisori de recomandare. Poetul este încântat de patriotismul maicilor. Rămânând peste noapte în casa maicii Agafia, au discutat îndelung despre Unirea Principatelor Române. Călugărițele i-au mărturisit că se rugau în biserică pentru realizarea idealului național: Unirea Principatelor Române, eveniment ce avea să se împlinească doi ani mai târziu.

Monografia Mănăstirii Războieni, realizată de un ierarh

O altă personalitate ce își leagă numele de această așezare monahală este Episcopul Melchisedec Ştefănescu, care a întocmit în anul 1882 o lucrare istorică despre Mănăstirea Războieni. Pentru acest lucru, ierarhul a tradus pisania în limba română şi a realizat o interpretare originală şi exegetică a ei. Episcopul era preocupat în mod deosebit și de viaţa şi activitatea vestitului voievod moldovean, pe care îl numea „Marele Sfânt”.  

Ierarhul Romanului a făcut comunicări importante în cadrul şedinţelor Academiei Române despre importanţa bisericii de la Războieni în istoria românilor. De menţionat este faptul că sora sa, schimonahia Suzana Ştefănescu, va fi una din primele stareţe ale obştii de maici de aici.