Măreția rugăciunii lui Iisus
„Stăpâne Prea îndurate, iartă-mi păcatele şi ajută-mă să-mi îndrept viaţa, trezeşte-mi râvna spre împlinirea poruncile Tale fără lenevire, fie-Ţi milă de mine, iertându-mi păcatele săvârşite şi adunându-mi împrăştiata minte, voinţa şi inima numai în Tine.“
Măreţia rugăciunii lui Iisus se descoperă din însăşi forma ei, fiind alcătuită din două părţi: prima, care cuprinde cuvintele Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ne duce cu mintea la istoria vieţii lui Iisus Hristos sau, după cum spun Sfinţii Părinţi, „cuprinde în sine pe scurt întreaga Evanghelie“; partea a doua, adică miluieşte-mă pe mine, păcătosul, ne pune înainte istoria neputinţei şi păcătoşeniei noastre. Am băgat astfel de seamă că nu poţi rosti într-un chip mai înţelept, mai adânc şi mai potrivit dorinţa şi cererea unui biet suflet păcătos şi smerit decât prin cuvântul: „miluieşte-mă“. Nici un alt cuvânt nu este atât de rotunjit şi plin ca acesta. De pildă, dacă am spune: „iartă-mi păcatele“, „slobozeşte-mi fărădelegile“, „îndepărtează-mi nelegiuirile“, am scoate la iveală o simplă cerere de izbăvire de pedeapsă, care nu e decât urmarea unei temeri sfioase şi a unui suflet delăsător. Pe câtă vreme cuvântul „miluieşte-mă“ nu exprimă numai simpla dorinţă de a primi cele cerute sub imboldul fricii, ci înfăţişează un strigăt de adevărat fiu al dragostei, care nădăjduieşte spre mila lui Dumnezeu şi care-şi recunoaşte cu toată smerenia neputinţa în ce priveşte tăierea voii şi vegherea duhovnicească. Este strigătul care cere îndurarea, adică mila, şi care vine ca un dar al Duhului puterii lui Dumnezeu, al Duhului care ne întăreşte ca să stăm împotriva ispitelor şi să biruim aplecarea spre păcat. El se poate asemăna cu strigătul unui cerşetor plin de datorii care-l roagă pe milostivul său binefăcător nu numai să-i ierte datoria, ci să mai facă şi alte binefaceri şi să-i fie milă de sărăcia lui cea mai de pe urmă. Această adâncă rostire: „miluieşte-mă“ parcă ar vrea să spună: „Stăpâne Prea îndurate, iartă-mi păcatele şi ajută-mă să-mi îndrept viaţa, trezeşte-mi râvna spre împlinirea poruncile Tale fără lenevire, fie-Ţi milă de mine, iertându-mi păcatele săvârşite şi adunându-mi împrăştiata minte, voinţa şi inima numai în Tine.“
(Mărturisirile sincere către duhovnicul său ale unui pelerin rus cu privire la rugăciunea lui Iisus, Editura Sophia, București,p. 143)
Cu inima noastră să suspinăm, cu sufletul nostru să ne înduioșăm
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro