Martorii care au pipăit Cuvântul Vieţii
Marcion a ales să creadă că Iisus era o fantasmă, negându-i realitatea unui trup perfect. Acum, nici măcar pentru apostolii Săi natura Sa nu mai era un prilej de înşelătorie.
(In. 20, 27) Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.
Marcion a ales să creadă că Iisus era o fantasmă, negându-i realitatea unui trup perfect. Acum, nici măcar pentru apostolii Săi natura Sa nu mai era un prilej de înşelătorie. El a fost cu adevărat văzut şi auzit pe munte. Adevărată şi reală a fost gustarea vinului la nunta din Cana Galileii. Adevărată şi reală a fost atingerea de atunci a lui Toma, cel care urma să creadă. Citiţi mărturia lui Ioan: Acela pe care L-am văzut, pe care noi L-am auzit, la care ne-am uitat cu ochii noştri şi mâinile noastre L-au pipăit, de la Cuvântul vieţii (1 Ioan 1, 1). Neadevărată, desigur şi înşelătoare trebuia să fie acea dovadă, dacă dovada ochilor noştri şi a urechilor şi a mâinilor prin natură este o minciună.
(Tertulian, Despre Suflet 17, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)