În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii lui prin satele Cezareii lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt? Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul din prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Hristosul. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. (Marcu 8, 27-31)

Episodul cuprins de scurtul text evanghelic al acestei zile se petrec la scurtă vreme după cele două înmulțiri ale pâinilor și peștilor pe care Domnul le-a făcut, hrănind mii de oameni veniți să-L asculte. Între timp, propovăduirea Lui printre cei de alte neamuri decât iudeii devenise un lucru obișnuit: mersese în Tir și Sidon, în Decapole, în ținutul Gadarenilor, unde a vindecat demonizați și bolnavi, alternativ petrecând zile alături de poporul lui Israel de prin satele și cetățile Galileei. Nu întotdeauna avusese parte de o primire bună. Dacă din partea păgânilor ar fi fost de înțeles spaima lor față de puterea necunoscută a lui Dumnezeu, din partea poporului ales criticile unora veneau fiindcă Domnul îndemna la o respectare a Legii celei vechi, nu în litera ei, ci în spiritul în care ea s-a scris, anume acela al dragostei față de semeni. Însă o asemenea viziune era percepută, mai ales de către cărturari și farisei, ca o încălcare flagrantă a principiilor fundamentale mozaice și, în ciuda faptului că Iisus făcuse numeroase minuni, precum cele tocmai amintite ale înmulțirilor pâinilor, ei cereau de la Domnul „semn” care să demonstreze că învățătura și puterea Sa vin de la Dumnezeu. 

Lăudat de unii și contestat de alții, pe când Se afla în apropierea celui mai nordic oraș al Țării Sfinte, Domnul Iisus S-a adresat ucenicilor, întrebându-i care este părerea poporului despre El. Ca unii care se puteau amesteca prin mulțime și puteau auzi păreri sincere, ucenicii au răspuns că sunt unii care cred că Domnul ar fi Ioan Botezătorul, desigur, înviat din morți. Aceasta, probabil datorită propovăduirii unei învățături în aceeași direcție: îndemnul la pocăință (adică la schimbarea vieții) fiindcă s-a apropiat Împărăția cerurilor și nu peste multă vreme vor fi toate „precum în cer, așa și pe pământ”. Alți oameni credeau că Iisus este Ilie, prorocul din Vechiul Testament care fusese luat cu trupul la cer într-un car de foc. Poate că o atare asociere în mintea poporului se datorează atitudinii critice a Domnului față de moravurile false și poziționării Sale sincere, fără frică, față de autoritățile religioase sau politice ale poporului. Alții, în sfârșit, credeau că Domnul este unul dintre prorocii din vechime, revenit pe pământ pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. 

Ucenicii nu au amintit și că alții, anume cărturarii și fariseii, Îl criticau pe Domnul. Să fi trecut cu vederea acest aspect, probabil, datorită numărului extrem de mic al contestatarilor Săi. Însă Iisus îi întreabă pe ucenici care este părerea lor proprie despre El. Răspunsul vine de la Petru, „verhovnicul” sau purtătorul lor de cuvânt, ca unul care era mai în vârstă și mai îndrăzneț în dialoguri, așa cum se remarcă în Evanghelii. Acesta Îi răspunde Domnului fără presupuneri, nu introducând prin expresiile „cred că...”, „mi se pare”. Spune direct: „Tu ești Hristosul”, ceea ce se traduce în contextul poporului Israel prin Mesia sau „Unsul” lui Dumnezeu, Care era așteptat, potrivit profețiilor, ca să scape poporul din robie. Ceilalți ucenici nu adaugă nimic la această mărturisire, ceea ce e interpretabil ca un semn că erau de aceeași părere sau, cel puțin, nu se împotriveau unei asemenea păreri. Concluzia lui Petru vine, la rândul ei, în urma cuvintelor Domnului, dar și a marilor minuni la care fusese martor: nenumărate vindecări, o înviere din morți, două înmulțiri ale pâinilor, umblarea Sa pe mare și altele. 

Mărturia lui Petru nu e urmată de exclamația Domnului că ucenicul a primit o revelație din ceruri, amănunt care e amintit în povestirea sinoptică de la Matei (16, 13-20). În schimb, asemenea acestui Evanghelist, Marcu mai notează că Iisus le-a poruncit ucenicilor să nu mărturisească aceste cuvinte în public. Deși s-ar putea presupune că Domnul Se temea să-Și dezvăluie în public identitatea și menirea, lucrurile nu stau așa. Ca și în cazul celor tămăduiți de tot felul de neputințe, cărora le poruncea să nu spună altora despre minunea vindecării lor, tot la fel și aici, Mântuitorul nu dorește să dezvăluie cu totul cine este, pentru a nu provoca neliniște în jurul Său. Știe foarte bine că majoritatea poporului își imaginează mai degrabă un Mesia războinic, eliberator de străini și prea puțin eliberator de păcate ori patimi. În loc să-Și dezvăluie identitatea strălucitoare înaintea tuturor, alege să-Și destăinuie destinul tragic înaintea ucenicilor Săi, tocmai din același motiv. Nimeni nu și-ar fi putut imagina că Mesia va ajunge să fie defăimat de mai-marii poporului și să fie omorât. Dacă ar fi fost așa și a fost așa, era de neînțeles pentru mulți ce fel de eliberare aduce Iisus și despre ce împărăție fără de sfârșit e vorba în misiunea Sa. Dar, deși le spune ucenicilor că va fi omorât, le vestește în acest cerc intim și că va învia după trei zile, dorind să nu îi lase în întristare. Desigur, profeția Sa nu este înțeleasă de discipoli, fiindcă ei nu pricepeau clar nici sensul Învierii. Tocmai de aceea, imediat după acestea, în versetele care însă nu se mai cuprind în Evanghelia acestei zile, același mărturisitor Petru Îl ia deoparte și Îl roagă pe Domnul să se ferească de prigonitori.O asemenea atitudine întărește motivul pentru care Domnul nu dorește să fie aclamat ca Hristos în public: nedeplinătatea credinței ucenicilor în puterea Sa mântuitoare, care se va desăvârși însă după Învierea Lui din morți. Astfel, pericopa evanghelică a celei de-a cincea sâmbete din Marele Post vestește Sfintele Pătimiri. Însă, pentru întărirea ucenicilor și a noastră, aduce și promisiunea Învierii.