Aspecte introductive

Era aproape predictibil faptul că, duminica întâi după Rusalii, dedicată memoriei tuturor sfinților, va gravita în jurul unei narațiuni evanghelice ce vorbește despre urmarea lui Hristos. Căci, ce altceva este sfințenia, decât rezultatul urmării lui Hristos? Termeni cheie, precum mărturisire, iubire, ori luarea crucii vin să jaloneze cuvintele Mântuitorului cu privire la acest subiect de o importanță primordială. 

Mărturisirea și oglinda ei

Vorbele Învățătorului debutează cu o invitație la mărturisire. Înaintea oamenilor. Fiecare dintre cei care Îl urmează sunt astfel chemați să vorbească prin fapte despre El în fața lumii. Răsplata va fi una pe măsură. La rândul Său, Fiul va face același lucru despre ei în fața Tatălui. Va aduce astfel o prețioasă apreciere. Cuvinte care onorează și motivează deopotrivă. La polul opus, frica de a trăi principiile evanghelice va aduce cu sine o reacție în oglindă în Împărăție. De cel ce se va rușina de Dânsul în lumea aceasta, Fiul se va rușina în fața Tatălui Său. Acest lucru va aduce un mare deserviciu celui în cauză. 

Iubirea

Discursul merge apoi înspre un alt aspect esențial al vieții duhovnicești. Iubirea. Domnul cere ca în cadrul practicării acesteia să I acorde primordialitate. Nu din motive de egoism. Dimpotrivă. Pentru că dacă El se găsește pe primul loc în inimile celor ce o practică, toate celelalte forme de dragoste capătă deplinătate. Dacă nu, devin simple forme de manifestare a egoismului, ori prilejuri de deviație. 

Crucea ca formă de manifestare a iubirii

Una dintre formele importante de manifestare a ei o reprezintă, în concepția lui Iisus, luarea crucii. Sintagma, definitorie pentru spiritualitatea noastră și cea apuseană, se referă la asumarea vieții în Hristos. La primirea a tot ceea ce vine într-un duh responsabil, cu smerenie și încredere în bunătatea divină. Cel ce nu face acest lucru e gratulat cu titlul de nevrednic de Domnul. Întrucât, Apostolii s-au lepădat nu doar de sine, ci de toate spre a-L urma, întreabă, precum era de așteptat, ce răsplată vor avea. Li se oferă un răspuns pe măsura căutărilor: „Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel”. Ba mai mult, răsplata este extrapolată și asupra tuturor celor care se luptă să obțină calitatea de următori ai Fiului lui Dumnezeu și ai învățăturilor Sale: „Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică. Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi”.

În loc de concluzii

Pericopă cu puternic impact social, Evanghelia din duminica întâi după Rusalii vorbește inimilor creștinilor de mai bine de două milenii. Actualitatea ei rezidă în perenitatea mesajului pe care îl transmite. Căci, prin cuvintele adresate celor care se găseau în imediata vecinătate atunci, Fiul Omului ne vorbește și nouă. Ne îndeamnă la urmare, mărturisire, iubire și luarea Crucii. Ne promite reciprocitatea mărturisirii și bucuria Împărăției. Spre deosebire de realitățile în care trăim, trecătoare, precum știm cu toții, ne promite realități eterne. Îndrăzniți!