De multe ori auzim vorbindu-se despre calea cea strâmtă dar nu prea adesea ne gândim cam cât de strâmtă este. Și poate că nici nu e cazul să ne gândim astfel pentru că e ușor să cădem în deznădejde când o facem. Este la fel ca la mersul pe sârmă. E bine să nu uiți unde ești, dar în același timp e bine să nu te gândești mereu la posibilitatea de a cădea.

La fel ca la mersul pe sârmă, nu e recomandat să te uiți în jos sau în părți. Indicat este să privești mereu înainte către scopul final. Dacă un acrobat își face din a se feri de cădere un scop, va începe să se balanseze până când, în cele din urmă, inevitabil va cădea. Mintea îi va juca feste și îi va spune mereu „nu se poate să nu cazi, e inevitabil” și în cele din urmă va cădea. Dar dacă se uită mereu la ceea ce-l așteaptă la celălalt capăt al firului, făcând din ferirea de cădere doar un scop secundar, ajutător, va merge fără împiedicare.

Privind mereu către Hristos, ne ferim și de păcat. Făcându-ne un scop în viață din ferirea de păcat, ajungem să ne pierdem mințile în același fel în care își pierde mințile cineva care încearcă să alunge muștele dintr-un oraș, dând din mâini.

Doi îndrăgostiți care se privesc mereu unul pe altul, nu riscă să se despartă. Pentru ei, nu mai există lumea din jur. Problemele apar abia când unul dintre ei își mută privirea în altă parte. Abia când, în loc să-și dedice atenția celui iubit, începe să se preocupe de cele din jur, apare riscul despărțirii. La fel cum Petru a mers pe valuri fără să pățească nimic atâta vreme cât nu și-a luat privirea de la Hristos. Când a început să se gândească la pericol și a început să dea atenție valurilor și vântului, a început sa se scufunde. Abia atunci când ne luăm privirea de la Hristos, suntem în pericol de a cădea. Atâta vreme cât nu ne mutăm atenția de la El, nici porțile iadului nu ne pot sta împotrivă.

Nu ne ajută să ne gândim la calea cea strâmtă ca la mersul pe sârmă, ca să nu ne umplem de frică, dar există tehnici pe care le putem împrumuta inclusiv de la acrobați. Pentru ca albina vizitează toate florile din jurul stupului și adună doar nectarul fără să se uite la faptul că unele plante sunt otrăvitoare iar altele bune de mâncat. La fel și omul înțelept învață de la toate pe care le are în jurul său, luând doar ceea ce este bun și folositor și trecând cu vederea cele care nu-i sunt de folos.