Mesajul de felicitare al IPS Părinte Petru, adresat IPS Părinte Teofan

Cuvântul ierarhului

Mesajul de felicitare al IPS Părinte Petru, adresat IPS Părinte Teofan

Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, Arhiepiscopul Iașilor, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a împlinit marți, 19 octombrie, 62 de ani.

Plecând genunchii la rugăciune, Vă adresez, Înaltpreasfinția Voastră, urări de sănătate, ani îndelungați și bucurii duhovnicești!

Rugăm pe Bunul Dumnezeu, Dăruitorul Vieții, să reverse Darurile Sale cele bogate asupra Înaltpreasfinției Voastre și să Vă dăruiască ajutor în slujirea la care V-a chemat, timp în care ați întruchipat pe Arhipăstorul desăvârșit, Hristos, Mântuitorul nostru.

Dumnezeu, acum 62 de ani, a gătit un vas ales, care și-a închinat viața în slujirea deplină a Bisericii lui Hristos și a semenilor. Lucrarea necontenită a propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu ați îndeplinit-o cu desăvârșire, iar prin blândețea părintească a Înaltpreasfinției Voastre îi faceți pe cei din jur să fie mai buni.

De asemenea, Vă mulțumim pentru dragostea arătată față de poporul român din Basarabia și pentru ajutorul necontenit pe care l-ați oferit comunităților religioase ortodoxe din cadrul Mitropoliei Basarabiei.

Împărtășind aceste gânduri, Vă doresc mulți și fericiți ani de arhipăstorie, Înaltpreasfinția Voastră!

Cu dragoste în Hristos Domnul,

† Petru

Arhiepiscopul Chișinăului

Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor

Sursa: mitropoliabasarabiei.md

Citește despre: