Simbolul credinţei cel pus înainte ne învaţă pe noi acea dragoste întinsă către Dumnezeu ce are aripi ce te înalţă la cele de sus. Căci dacă cu adevărat a-L iubi pe Domnul, precum suntem datori, să ridicăm pe cât se poate inima noastră de la cele pământeşti la cele cereşti. Căci fără osteneală va fi nouă aceasta, cu întâia socotinţă a celor veşnice şi cu aşteptarea bunătăţilor ce vor să fie către cele cereşti înălţându-ne ca şi cu două aripi, toate patimile şi pornirile cele ce ne îndeamnă pe noi către păcat, cu sabia trezviei tăindu-le fără zăbavă.

Veşmintelor celor ce iubim pe Dumnezeu să fie bunătăţile şi îndurările, dreptatea şi judecata, căci acest fel de îmbrăcăminte se cuvine să avem cei ce vrem să iubim pe Dumnezeu. „Mă îmbrăcam întru dreptate - zice Iov - ca într-un veşmânt şi judecata mea cea dreaptă era mantia mea şi turbanul meu“ (Iov 29, 14). Cel ce nu are acest fel de haină, gol şi străin este de dragostea lui Dumnezeu, singur înşelându-se. Pentru ca nu cândva focul dragostei noastre către Dumnezeu să se împuţineze, ci mai vârtos să se aprindă şi să se înmulţească, pune înainte cuvioasă materie de acest fel: citirea cu bună socotinţă a Dumnezeieştilor Scripturi şi a vieţilor sfinţilor celor ce au fost iubiţi lui Dumnezeu, pentru ca dintr-acestea trăgând folos şi învăţătură, lor să ne asemănăm. Să începem a trăi întru dragostea lui Dumnezeu, împlinitori fiind cuvântului, iar nu numai ascultători; într-acest chip vom fi fericiţi întru lucrurile noastre.

Aceasta este dragostea cea adevărată, aceasta să fie tăria dragostei. Aripile acestui fel de dragoste sunt de foc arzător şi para ei, cărbuni de foc; şi multă apă nu poate stinge focul acestei iubiri, iar râurile cele tulburate ale vieţii nu o pot îneca pe ea. Să ne sârguim dar, să ne sârguim negreşit să câştigăm această bună cugetare. Să ne sârguim a plini chemarea noastră în bună vreme şi pofta celor pământeşti să o întoarcem către cele cereşti ca să putem afla acea dragoste.