Metaniile sunt un gest al trupului, care nu este despărțit de cel al sufletului. El îl însoțește. Părinții ne tâlcuiesc așa, că atunci când cădem cu fața la pământ, suntem ceea ce suntem acum. Când ne ridicăm, suntem ceea ce devenim după ce ne ridică Hristos. Deci, căzând, să ne gândim că noi singuri cădem, dar, de ridicat, Hristos ne ridică. Ne gândim la asta.

Metaniile, vedeți, nu se fac fără rugăciune. Am înțeles că mulți fac metanii fără rugăciune. Nu se fac fără rugăciune. Spune în gândul tău: „Doamne, Iisus Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” sau „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-mă!”.

Toate metaniile sunt însoțite de rugăciune, dacă nu, ele devin gimnastică. E bună gimnastica, am înțeles că lucrează toți mușchii, dar să nu rămână doar aici. Așa că, asta este, să ne și rugăm atunci când facem metanii.

(Ieromonahul Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2014, pp. 22-23)