Mihai Eminescu va fi pomenit la Cimitirul Bellu de Ziua Culturii Naționale
Arhiepiscopia Bucureștilor organizează sâmbătă comemorarea Poetului Național la capela și mormântul acestuia din cimitirul bucureștean Bellu – Șerban Vodă.
Evenimentul începe la ora 09:00 cu Sfânta Liturghie, care va fi oficiată în Capela Cimitirului Bellu de Părintele Ștefan Zară, Consilier eparhial la Sectorul Cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care îi va avea alături pe preoții din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane din Capitală.
Slujba parastasului lui Mihai Eminescu are loc de la ora 11:00 și este oficiată la mormântul poetului de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Evenimentul va fi mediatizat prin intermediul Centrului de Presă Basilica al Patriarhiei Române.
Anul acesta, de Ziua Culturii Române (15 ianuarie), se împlinesc 172 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Ziua a fost instituită în această dată ca omagiu adus Poetului Național.
Sursa: basilica.ro