Patriotismul este cu steag sau fără steag. Cel cu steag este al celor care trăiesc într-o patrie pe care o stăpânesc și căreia îi pun granițe. Cel fără steag este de două feluri: al celor care trăiesc în locul lor mai mic decât o patrie, un sat, un oraș, locurile prin care umblă, și cel al oamenilor care trăiesc cu mintea sufletul și uneori și trupul în locuri mult mai largi, până la întreaga omenire. Oricare dintre aceste feluri de a trăi își are folosul său.

Cei care au steag nu mai pot acorda atenția cuvenită celor fără steag, frații și surorile lor. Ei cred că numai felul lor de a trăi este bun. Unii sau alții dintre cei fără steag pot să uite de viețile celor cu steag sau să nu le pese de ele – și, la fel, să nu le pese unii de alții.

Legătura între toți, pentru unitate, se poate face prin milă. Mila se obține cu rugăciune, prin pravila zilnică, rugăciunea împreună și împărtășire. E nevoie de rugăciune pentru a te putea ruga, așa cum e nevoie de o scânteie ca să aprinzi focul. Rugăciunea pentru a te putea ruga, strigătul ajută-mă când mergi pe apă, ele sunt o decizie liberă care separă înțelepciunea de neînțelepciune.

Mila face să vezi sufletul altuia cu mintea fără să-l judeci. Mila nu e despre prietenie, duioșie, afecțiune lumească. Mila apropie oamenii lăsându-i diferiți, uneori cu totul separați lumește, dar uniți cerește. Mila face să vezi că poate fi și altceva de folos decât folosul tău.

Cine ia înțelepciunea ca fiind a sa ori o caută pe cont propriu, o va pierde sau nu o va găsi. Cine strigă după ea și urmează calea deschisă, o va primi.

Mila nu are steag, nici patrie. Patria tuturor e locul în care lucrează mila.