Introducere

Minunea aflată în centrul pericopei evanghelice din cea de-a opta duminică după Rusalii e plasată, cronologic, în vecinătatea unui fapt abominabil: uciderea lui Ioan Botezătorul. Mâhnit de acest lucru, Hristos pleacă în pustie, spre a se reculege. Mulțimile Îl vor urma, însă. Spre a primi cuvânt, binecuvântare, ori a cere sfat. Ori, în cazul unora, din pură curiozitate. Vor fi existat de bună seamă și în acele vremuri oameni care și-au dorit a avea o întrevedere cu el doar pentru a putea povesti apoi celor din jur că l-au cunoscut. Domnul îi primește pe toți, fără discriminare. După întrevedere, fiecare simte pace și bucurie în suflet și pleacă despovărat de griji, patimi, ori păcate. Nici nu se poate altfel!

Înserarea

În acest context, Învățătorul se va dedica lor. Evanghelistul menționează că le va vindeca suferinzii. E de presupus că îi va și învăța. Înserarea va aduce cu sine îngrijorarea ucenicilor. Grijulii cu cei de față, aceștia Îl vor aborda pe Iisus cu o rugăminte: „locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare”. Gânduri firești. Necesare, dat fiind contextul, respectiv pustia, și faptul că noaptea amenința să se aștearnă peste zare. Răspunsul îi va descumpăni de-a dreptul: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”, le va spune El. Din păcate, din punct de vedere material, cei doisprezece se găseau în imposibilitatea de Îi îndeplini dorința, oricât de mult ar fi vrut s-o facă. Singurele resurse alimentare de care beneficia întreaga mulțime în acel moment erau cinci pâini și doi pești. Nu puteau bănui învățăceii ce va urma. Probabil că vor fi început să se plângă, să cârtească. N-ar fi fost nici prima, nici ultima dată. Erau, într-un fel, încă copii la minte. În faza de a învăța, fără a conștientiza întru totul cu cine stau de vorbă.

Fiul lui Dumnezeu va cere să-i fie aduse alimentele pomenite. Le va binecuvânta, apoi va solicita să fie împărțite mulțimilor. Rezultatul va fi unul de-a dreptul miraculos. Mulțimile se vor sătura, iar în urma mesei se vor aduna și douăsprezece coșuri pline cu fărâmituri. Naratorul ține să menționeze că cei de față erau în jur de cinci mii de bărbați, plus femeile și copiii. 

Odată înfăptuit miracolul, Domnul sili ucenicii să urce în corabie și să treacă pe celălalt țărm, context în care, după ce le va binecuvânta, va da drumul mulțimilor. 

În loc de concluzii

Minunea pe care o avem în vedere vine să spună multe omului contemporan. Vorbește despre Dumnezeu și modul în care se prezintă El. Alungând grijile, săturând deopotrivă sufletele și trupurile, grijuliu față de făpturile Sale. Dacă cei mai mulți dintre noi nu mai avem nevoie astăzi, în contextul societății de consum, de înmulțirea propriu-zisă a pâinilor, ne-ar prinde bine totuși, ca El să ne înmulțească trăsături precum răbdarea, iubirea, calmul și să facă să dispară din sufletele noastre aspecte precum ura, ori răutatea gratuită. Aidoma celor din parabola pe care o avem în vedere, putem deveni beneficiarii unei astfel de minuni. Trebuie doar să Îi cerem aceasta. Îndrăzniți!