Minighid de siguranţă online a copiilor
Apără inocenţa copilului tău! Tu decizi cât şi pe unde are voie să umble calculatorul lui. În fond, calculatoarele fac ceea ce vor oamenii să facă!
Iata cateva din rezultatele alarmante ale unui studiu intreprins de Asociatia pentru Tehnologie si Internet (APTI) in anul 2006:
45% dintre copii au accesat din intamplare sau intentionat site-uri continand nuditate si pornografie – parintii lor stiau despre aceasta, dar nu s-au ingrijorat.
50% dintre copii au accesat site-uri cu continut violent – doar 30% dintre parintii lor stiau despre aceasta.
85% dintre copii au discutat cu necunoscuti pe Internet – doar 65% dintre parintii lor stiau despre aceasta.
45% dintre copii au primit propuneri de a se intalni in realitate cu „prietenii" din spatiul virtual - doar 35% dintre parinti stiau lucrul acesta.
65% dintre copii stau pe Internet mai mult de 3 ore zilnic - doar 45% dintre parinti stiu acest lucru.
80% dintre parinti afirma ca au discutat cu copiii lor in legatura cu accesul la Internet – doar 55% din copii recunosc acest lucru.
30% dintre copii au parinti care nu acceseaza Internetul.
65% dintre parinti nu folosesc niciun mijloc (nici macar restrictii educative) prin care sa ingradeasca accesul celor mici la site-uri cu continut vatamator.
Procentul ingrijorator de mare de 65% dintre parinti care nu restrictioneaza navigarea copiilor pe Internet este explicabil prin increderea avuta in copiii lor, dar si prin necunoasterea pericolelor pe care le ascunde spatiul virtual si lipsa de informare asupra metodelor de restrictionare. In realitate insa, procentul copiilor care intra pe site-uri cu continut interzis minorilor, sau care ofera necunoscutilor date personale este foarte mare, ceea ce demonstreaza ca increderea parintilor este adesea nejustificata.
Controlul accesului copilului tau la Internet ii poate apara atat inocenta, cat si viata. Daca pana acum nu ai luat nicio masura de restrictionare a accesului online, este timpul sa incepi chiar de azi. Fii acelasi parinte grijuliu care ai fost si atunci cand l-ai tinut de manuta sa nu cada la primii pasi, care ai protejat prizele si geamurile sau i-ai sterilizat biberoanele. Copilul tau, chiar daca este mai mare acum, este aceeasi fiinta fragila si naiva care are nevoie de protectia ta in fata pericolelor lumii. Siguranta copilului tau nu e o joaca online!
Intr-un studiu realizat pe site-ul EurActiv Romania, sunt dezvaluite pericolele la care sunt supusi copiii atunci cand utilizeaza Internetul fara restrictii:
· copiii pot intra in contact, accidental sau intentionat, prin mail sau web, cu materiale ilegale, in special avand un continut pornografic.
· copiii pot intra in contact cu pedofili. Acestia se prezinta drept prieteni de varsta copilului tau si-l indeamna sa participe la conversatii pe teme sexuale si chiar ii propun intalniri in lumea reala.
· exista retele peer-to-peer care pot transforma orice calculator intr-un server de date, care pot fi copiate de catre un alt membru al acestei retele.
In Romania s-a descoperit o adevarata retea de legaturi prin email intre copiii strazii, proxeneti si pedofili. Pericolul ca si micutul tau sa intre in contact cu astfel de retele, prin intermediul email-ului, chat-ului sau retelelor peer-to-peer este unul real si alarmant. De aceea, se impune restrictionarea accesului copilului la Internet prin aplicatii software de interdictie la anumite site-uri.
Multi parinti considera moralitatea un subiect subinteles, cu alte cuvinte, daca ei sunt corecti, atunci cu siguranta si copiii lor vor fi la fel. Doar i-au educat cu atentie, le-au spus inca de mici ca lumea nu este asa cum credem, ca sunt multi oameni care par draguti, dar au intentii rele si ca niciodata nu trebuie sa stea de vorba cu necunoscutii. Pe masura ce copilul creste insa, orizonturile i se deschid si, prin intermediul Internetului, o lume intreaga i se asterne la picioare. De cele mai multe ori, copilul se afla nepregatit in fata pericolelor deloc virtuale care il asteapta la o distanta de un singur click.
Crezi ca esti un parinte responsabil? Atunci raspunde la aceste intrebari:
– Ai stat de vorba cu copilul tau despre ce inseamna Internetul, atat in partile lui pozitive (informatie, contact cu prietenii), cat si in cele negative (accesul la site-uri cu continut interzis minorilor si discutia cu persoane pe care nu le cunoaste in realitate)?
– Ai stat alaturi de el atunci cand navigheaza pe Internet, pentru a-i arata cum sa caute o informatie, care pagini sunt sigure si care il pot trimite catre site-uri cu continut periculos?
– Ii controlezi periodic istoricul navigarii pe Internet, pentru a-i verifica traseele parcurse?
– L-ai intrebat mai multe despre prietenii lui, atat cei din viata reala, cat si cei din viata virtuala?
– I-ai explicat ca nu trebuie cu niciun pret sa ofere necunoscutilor date personale (nume, adresa), fotografii cu el sau cu familia si nici sa nu se duca la intalniri cu persoane cunoscute pe Internet?
– I-ai fixat copilului un program strict in care poate accesa Internetul (maxim 2 ore pe zi, de exemplu)?
Daca raspunsul la toate aceste intrebari este pozitiv, felicitari, esti un parinte responsabil si sansele ca micutul tau sa aiba probleme in viitor se diminueaza considerabil. Daca insa ai raspuns si negativ, este momentul sa iei masuri si sa te implici mai mult in viata virtuala, atat de greu de controlat, a copilului tau, instaland pe calculatorul personal un soft care sa ii restrictioneze accesul la Internet.
Conform directorului general Gecad Net, Gabriela Mechea, softurile de siguranta online pot filtra pana la 90% din pericole, restul de 10% fiind acoperit printr-o educatie stricta pe care parintele este dator sa o ofere copilului: sa nu dezvaluie date personale (nume, adresa, telefon, email) persoanelor necunoscute intalnite in spatiul virtual.
Programele de filtrare au urmatoarele functii importante:
- restrictionarea accesului la Internet intre anumite ore. Copilul are voie sa utilizeze Internetul sau chiar calculatorul doar cateva ore pe zi. De exemplu, dupa ora 21, sau la 2 ore dupa ce a fost pornit (la alegere), programul inchide conexiunea la Internet sau chiar calculatorul.
- restrictionarea accesului la Internet pentru anumite site-uri, ce prezinta un continut pornografic, violenta, arme, rasism, droguri, bautura, pariuri online, casinouri, etc. Toate programele au modalitati de filtrare, in functie de ceea ce isi doresc parintii sa interzica.
- monitorizarea accesului la calculator. Parintele poate afla cu precizie ce site-uri a vizitat copilul, cu cine a vorbit pe chat, cat a stat pe Internet, etc.
- setarile programului sunt protejate de o parola pe care doar parintele o cunoaste.
Alegerea unui soft de siguranta online poate fi facuta in functie de varsta si cunostiintele copilului de operare cu calculatorul, dar si de costurile software-urilor.
· Pentru copiii mici, cea mai utila functie este cea care blocheaza tot Internetul, cu exceptia a 2-3 siteuri cu jocuri foarte simple, sau cu activitati de colorat si desenat. In acest caz, exista programe gratis, sau, in cazul Windows Vista, exista functia Family Safety, inclusa in sistemul de operare.
· Pentru copiii mai mari, este nevoie de functii mult mai avansate, cum ar fi: blocarea chat-ului sau a anumitor site-uri, monitorizarea activitatii, etc. In plus, la unele produse de securitate (Bitfdefender, Norton, etc) exista functia de "Parental Control" care poate bloca accesul catre anumite site-uri web pe care parintele le considera nepotrivite si chiar poate bloca accesul copilului la Internet in anumite perioade de timp.
Programe de filtrare gratuite:
- Naomi: www.radiance.m6.net/
- K9 Web Protection: www.k9webprotection.com
- Safe Families: www.safefamilies.org/download.php
- No Worrys: www.parentpresent.org/NoWorrys/NoWorrys-Help.htm
Cele mai cunoscute programe de filtrare (contra cost):
- Cyber Sitter: www.solidoak.com/cybdefault.htm
- Snoop Stick: www.snoopstick.com
- Net Nanny: www.netnanny.com
- Cyber Patrol: www.cyberpatrol.com
- Safe Eyes: www.safeeyes.com
- Content Protect: www.contentwatch.com
Articol de Anca Stanciu, preluat de la itsybitsy.ro
Pruncii noștri frumoși, asemenea îngerilor, trebuie să intre și ei în biserică de la vârste fragede!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro