Minune neobişnuită
În timpul împărtăşirii, după cum observaseră cei ce slujeau împreună cu el sau chiar credincioşii, Sfântul Potir se umplea deodată fără intervenţia vreunui om.
Sfântul nostru contemporan, Sava (1862-1948), protectorul Calimnului, săvârşea Sfânta Liturghie cu o perfectă dedicare Sfintei Taine.
De multe ori slujea împreună cu sfinţii, cândva chiar cu cei Trei Ierarhi, în timp ce îi înconjurau ceruri de îngeri.
În timpul împărtăşirii, după cum observaseră cei ce slujeau împreună cu el sau chiar credincioşii, Sfântul Potir se umplea deodată fără intervenţia vreunui om.
Niki Kutelaina, mai târziu maica Salomea, a văzut odată pe cuvios la proscomidie stând foarte sus şi fiind înconjurat de cete îngereşti. A observat şi ea că Sfântul Potir se umplea în chip neobişnuit.
S-a speriat însă şi nu a spus nimic. Mai târziu i-a descoperit sfântului ceea ce văzuse. Acela însă i-a spus:
O, copilul meu, te rog în numele Domnului să nu mai spui altcuiva!
(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 75-76)