Mare este osteneala cunoașterii Domnului, însă ea este ușurată de faptul că Biserica ridică neîncetat la El gândurile noastre. În ea, ca într-o școală, este vestit zilnic Iisus Hristos, în ea și cântarea, și rugăciunile, și icoanele arată spre Iisus Hristos Cel Răstignit, Înviat și Care șade cu Tatăl. Trebuie doar să ne deschidem auzul, trebuie doar să ascultăm cu luare-aminte: vom auzi multe lucruri despre Domnul, Mântuitorul și Mijlocitorul nostru. Nu vor auzi aceasta cei care nu ascultă sau care nu vor să audă.

Dacă vrei să auzi, leapădă ca pe praf feluritele gânduri, liniștește-te de toate grijile casnice, lumești. Să nu te gândești la nimic altceva decât la ce auzi în biserică: vei auzi cu adevărat că ție și fiecărui om vi se dă Trupul lui Iisus Hristos, vi se dă Sângele Lui din Potirul împărătesc. La aceasta să te gândești, pentru aceasta să te bucuri, de aceasta să te temi, și atunci Îl vom cuprinde pe Domnul cu toată mintea, cu tot cugetul, și vom striga împreună cu Apostolul: „Domnul meu și Dumnezeul meu! Aici, înaintea altarului, pipăi Trupul Tău răstignit, aici văd Sângele care a curs din coastele Tale: numai Tu, și nimeni altcineva, să fii Domnul meu în toate zilele vieții mele!”.

(Sfântul Inochentie al Penzei, Viața care duce la Cer, traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2012, pp. 150-151)