Aproape de Mănăstirea Cuviosului, în satul Ceaguniţa locuia o femeie ce se numea Tatiana. Aceasta se îmbolnăvise grav şi îi paralizaseră toate membrele; de doi ani suferea cumplit din pricina acestei boli şi de multe ori leşinase astfel încât nu mai nădăjduia să rămână printre cei vii.

Într-o zi bolnava a fost cuprinsă de un somn uşor şi imediat a văzut înaintea ei un monah impunător, plin de sfinţenie şi cu păr cărunt, care i-a spus: „Dacă voieşti să fii sănătoasă, du-te la Mănăstirea Preasfintei Treimi în ziua Praznicului Pogorârii Sfântului Duh şi aşează-te la mormântul Sfântului Alexandru şi Dumnezeu îţi va dărui vindecare de boala aceasta". Ea i-a răspuns: „Doamne, chiar dacă voiesc, tot nu pot ajunge din pricina acestei grele suferinţe". Atunci el i-a spus: „îndrăzneşte, fiică, şi ridică-te şi mergi, căci vei dobândi vindecare". După aceea s-a făcut nevăzut. Femeia, venindu-şi în fire, s-a umplut de frică şi de bucurie şi, simţind în ea o oarecare putere, a înţeles că a dobândit vindecare. Şi, ridicându-se din pat, fără să mai simtă boala, l-a chemat pe soţul ei şi i-a povestit despre slăvita minune: cum a dobândit vindecare datorită stareţului impunător şi plin de sfinţenie care a venit la ea.

Şi, dându-şi seama că cel ce i se arătase fusese Cuviosul Părinte Alexandru, care pretutindeni se arăta grabnic ajutător către cei ce-l chemau, s-au bucurat şi au adus mare mulţumire lui Dumnezeu si Cuviosului Părinte Alexandru. Apoi, venind la Mănăstirea Preasfintei Treimi, săvârșind un maslu de mulțumire, au sărutat cu cinste racla Cuviosului și au povestit tuturor despre slăvita minune, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu.

(Sfântul Alexandru din Svir, Proorocul Sfintei Treimi, Ed. Egumenița, 2009, p. 107)