În ajunul praznicului Înălţării Sfintei Cruci a Domnului, aflându-se în mănăstire, contesa de Domaşevski a auzit împreună cu slujnica sa o cântare neobişnuită răzbătând din biserică, iar prin ferestrele locaşului au văzut ieşind foc. Mai întâi, ele au crezut că monahii săvârşeau priveghere de toată noaptea.

Slujnica Ana, trimisă să vadă despre ce este vorba, a aflat uşile bisericii deschise. Când a intrat în biserică, l-a văzut pe Preacuviosul Iov în mijlocul mai multor bărbaţi sfinţi, săvârşind rugăciune. Atunci ea s-a înfricoşat foarte. Însă plăcutul lui Dumnezeu, întorcându-se către slujnică, i-a spus:

– Nu te teme, fiică! Mergi şi cheamă la mine pe egumenul mănăstirii, Dositei!

– Zace pe patul de moarte, i-a răspuns ea.

Preacuviosul i-a dat atunci slujnicei o năframă de mătase înmuiată în mir şi i-a poruncit să o ducă celui bolnav. Ana a făcut întocmai. Ajungând la uşa chiliei egumenului, l-a rugat să vină în biserică la porunca Preacuviosului Iov. Mai întâi, bolnavul a luat această chemare ca pe un vis; apoi, făcându-şi semnul Sfintei Cruci, a luat de la Ana năframa de mătase trimisă de preacuviosul, a aşezat-o peste el şi, simţindu-se îndată întărit, s-a ridicat din pat şi a pornit spre biserică.

Eclesiarhul, pregătindu-se de începutul Utreniei, s-a mirat văzându-l pe acesta, căci în ajun îl ştia pe patul de moarte.

– Cum vine una ca asta, părinte?, a întrebat el pe egumen.

– Părintele nostru Iov s-a rugat pentru noi şi mi-a trimis vindecare, a răspuns egumenul.

(Sfântul Iov de la Poceaev – Viața. Cuvinte de învățătură. Acatistul, Editura Cartea Ortodoxă & Sophia, București, 2008, pp. 18-19)